Deunăzi, am descoperit că, sunt a 4-a oară consecutiv, refuzat. Eu? Mie? Cum naiba?!?... Aşa că , cu tupeul meu specific, m-am gândit să întreb în stânga şi în dreapta, adesea folosindu-mă de spaţiul virtual, de ce naiba nimeni nu îndrăzneşte să treacăă pragul. Ce am eu de îi îndepărtez pe toţi?. O fi de vină că, sunt prea sociabil sau că, nu prea sunt? Sau sunt prea direct că, îndrăznesc să cer ceea ce vreau. Că am condiţii şi că sunt la vârsta la care îmi pot permite să am mofturi.
Neah, nici vorbă! Răspunsurile au variat de la ideea că, e de vină fosta relaţie, muult prea expusă în publicul LGBT, pentru oamenii care îşi păstrează un oarecare grad de discreţie în ceea ce priveşte orientarea sexuală; până la ideea că, sunt funny , glumeţ, interesant, dar ATÂT! Ba unul mi-a sugerat să nu mai fiu atât de pretenţios, şi să încerc să nu mai fac pe interesantul. Hm, INTERESANT!!!
Ce să înţeleg: că am acel je ne sais quoi, dar în cantităţi prea mici, sau că îl am în cantităţi prea mari, care au ca şi consecinţă (dezastruoasă pentru mine) inhibarea posibililor pretendenţi???
Partea funny este că, ma gândeam c-ar fi o alternativă , disperată de altfel, să reintru în rândul lumii(aşa cum mamei mele i-ar plăcea) şi să încerc să îmi găsesc o fată. Dar oare asta ar fii soluţia? Oricum, dezaprobarea din ochii unei prietene mi-a dat de înţeles că, nu e cea mai bună idee.(sărăcuţa, ea mă vede doar ca şi gay cu toate că, eu i-am trâmbiţat de la început că, am şi accese de bisexualitate, câteodată ce-i drept).
Într-un final, cred că am să rămân bosumflat şi cu speranţa că, la un moment dat, o sa ajung la starea ideală şi am sa deţin cantităţile ideale de je ne sais quoi, sociabilitate şi restul de calităţi necesare pentru a evita un refuz.
