tag:blogger.com,1999:blog-681380970401421572024-03-07T21:45:06.738-08:00maxim.de.fericire.Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.comBlogger66125tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-58366720403801671532021-11-20T13:22:00.002-08:002021-11-20T13:29:34.854-08:005 luni de bătrânețe<p> Așa mă simt. Bătrân! De fapt, nu neapărat bătrân cât ... </p><p>Nu am mai scris de luni de zile. De ură, de nervi, de irelevanță, de orice și de nimic. Am considerat că m-am schimbat prea mult ca să mai depind de un blog, de niște scrieri, de niște depănări de amintiri. Dar, uite-mă aici. Stângaci, nervos, pustiit, depresiv.</p><p>Uite-mă în fața hârtiei cum îmi plâng de milă. Și, totuși, liniștit. Bizar.</p><p>Pe 18 iunie 2021, bunicul meu a murit subit într-un accident de mașină. Omul care mă trezea de dimineață. care îmi povestea cele mai plictisitoare povești ever, omul pe care îl consideram doar un bunic...a murit. Ever since, mă culeg de pe jos. Mă uit tolomac în jur și descopăr că acest om mi-a fost, actually, STÂLP. A fost liantul în familia mea ciudată. Omul acesta mi-a fost tată și bunic și povestitor și prieten și tot ceea ce nu am știut să apreciez atunci când încă îmi era prezent. </p><p>Nu am regrete, l-am apreciat atât cât am știut eu la momentul acela, însă acum mă simt oropsit. Și fără el mă simt mai singur ca niciodată. Adesea m-am trezit singur în atâtea împrejurări, însă acum sentimentul e diferit căci EL nu mai este. A plecat în altă dimensiune.</p><p>Din iunie, îmi simt vârsta. Îmi simt anii, îmi simt experiențele pe care le-am avut, îmi simt amintirile pe care le am, îmi simt tristețea, parcă îmi simt sufletul cum scârțâie la fiecare amintire cu el.</p><p>Nu sunt bătrân, știu!, însă sunt îndurerat și cu greu îmi vine să îmi iau adio de la el.</p><p>Sper să fii bine pe acolo și ...fir întins!</p>Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-35753572061443008522020-08-18T14:53:00.002-07:002020-08-18T14:53:29.149-07:00O suta si una de ... broaste<div> Este recomandabil sa iti traiesti viata dupa propriile reguli. De fapt, iti recomand din suflet sa iti traiesti viata doar dupa regulile tale. Dar stii ce: nu pare asa de simplu, nu?</div><div><br /></div><div> Iti mai dau una: esti liber sa ignori orice dogma impusa de oricine din jurul tau!</div><div><br /></div><div> Dar nu e asa simplu, nu? Normal ca nu e. Nimic nu e simplu in viata asta. Mai intai ascultam (ca fraierii) de povetele rudelor noastre - doar ei stiu cel mai bine ce sa faci in orice situatie, apoi ascultam de gasca de prieteni din liceu, apoi plecam urechea la gasca din facultate si apoi...ehe, apoi ne dam seama cat de fraieri am fost. </div><div><br /></div><div> Fiecare experienta pe care o traim este<b> unica</b>. Unica! Gandim diferit, avem interactii diferite, sarim la concluzii mai pripit sau nu, suntem mai obiectivi/subiectivi si lista e endless. Suntem oameni diferiti, nu putem sa aplicam nici gand experienta altora ca solutie pentru experientele noastre. Beleaua e ca nu credem gogoasa asta pana nu suntem raniti. Pana nu traim esecul, despartirea de iubit/a, de prieteni dragi, etc...pana nu ne lovim cu capul de tocul de la usa.</div><div><br /></div><div> Si, cand ajungem in momentul acela devenim, in sfarsit, broaste. Nu, nu, glumesc! Devenim<b><i> unici.</i></b> Devenim umani, invatam sa acceptam ca avem si plusuri si minusuri. Ca avem momente de manie si momente de bucurie, momente de iubire si momente de singuratate. Si, in acest moment, devenim constienti de puterea care zace in fiecare din noi. </div><div><br /></div><div> Invatam sa ne uitam mai atent la, ceea ce poate, facem sau faceam gresit, incepem sa fim mai humble cu noi insine, incepem sa ne recalibram placerile. Unii dintre noi descopera yoga, altii drumetiile, dar absolut toti descoperim cat de mult ni se usureaza viata daca plecam urechea doar la regulile noastre. </div><div><br /></div><div> Beleaua e ca nu traim intr-o utopie. Hai sa fim seriosi, perioada hippy e de mult apusa, drept urmare prea putini oameni au curajul sa se detaseze de dogmele sociatatii in care traim. Asa ca avem in jurul nostru o pleiada de astfel de oameni care sunt extrem de usor de identificat: pareristi, super judgy, discriminare in felurite forme, negativisti, victime absolute, samd. </div><div><br /></div><div> Si lucrul acesta ma sperie. Ma sperie grav! </div><div><br /></div><div> Cu siguranta stiti povestea cu printesa care saruta broscoiul care se transforma in printul perfect? Nu imi doresc un print perfect, imi doresc un om<b> unic</b> plin de imperfectiuni pe deplin acceptate de catre el, fie ca imi va deveni prieten sau bf.</div><div><br /></div><div> Am o intrebare: oare cate broaste ar mai trebui sa sarut?</div>Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-87237005781791530722020-06-06T18:15:00.001-07:002020-06-06T18:15:06.825-07:00Left behind Hai, spune-mi sincer: cate prietenii ai adunat pana acum? Dar cate prietenii ai castigat intre timp? <div><br><div> Cati oameni ai lasat sa iti fie aproape, curat, la bine si la cel mai incapatanat rau? </div><div><br></div><div> De cate maini ai nevoie ca sa iti poti enumera incet si fara graba cei care ti-au surprins asteptarile? </div></div><div><br></div><div> Cate ore ai petrecut sub clar de luna sau sub arsita soarelui razand pana la urechi de toate nazbatiile si pataniile prietenilor tai? </div><div><br></div><div> La cate milestone-uri ai fost partas/a zambind, poate, strengar/a alaturi de prieteni? Sau, la polul opus, cate firimituri si tigari facute posta impreuna ati facut? </div><div><br></div><div> Rogu-te, nu-mi raspunde mie, doar raspundeti sincer tie! </div><div><br></div><div> Sa fie cu zen. 🙂</div>Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-29693890672321987312020-05-16T14:16:00.001-07:002020-05-16T15:16:38.603-07:00De profesie, PR Minimum 3 luni de stat in casa inseamna prea multe zile consecutive de stat tu impreuna cu tine. Si este oarecum ciudat pentru ca pot spune ca am rezistat surprinzator de bine. Mai ca imi vine sa ma pup singurel pe frunte. De cand ma stiu, am evitat sa imi iau prea multe zile de concediu de teama sa nu raman prea mult eu cu mine insumi - singurel cu toate gandurile mele. Si, uite! m-am descurcat nesperat de bine.<br>
<br>
Revenind la oile noastre, ma tot gandesc lately la mine. Stiu, socant! Dar nu in sensul filosofic sau retrospectiv sau mai stiu eu ce, ci la toate situatiile cand am fost rugat de catre vreun amic, apropiat, familie, sa ofer detalii despre cei din jurul meu sau cu care am interferat vreodata.<br>
<br>
Asa ca mi-am adus aminte ca au fost nenumarate situatii cand am fost sunat pentru a fi intrebat ce stiu despre x-ulescu sau ce parere am despre y-ulescu and so on.<br>
<br>
Din acelasi meniu, pot aminti ca destul de recent am aflat ca si eu am fost o "stire" fierbinte pe buzele unor persoane. In cazul meu, stire livrata fara niciun beneficiu ulterior, ceea ce ma face sa ma simt asa de "ieftin". Glumesc desigur!<br>
<br>
De ce isi doresc oamenii sa afle mai intai the dirty secrets inainte de a afla cum este omul respectiv in real life? De ce simt nevoia sa isi insuseasca parerea altora, subiectivismul altora sau, mai grav, rautatea altora, inainte de a cunoaste un om?<br>
<br>
Oare suntem atat de avizi de a stii totul, de a stapani totul, de a ne simti in control tocmai din frica sa nu fim luati prin surprindere si, pe cale de consecinta, sa credem ca am putea fi raniti? Sau e doar, pur si simplu, dorinta noastra sa stim totul?<br>
<br>
Recunosc ca ma sperie teribil gandul ca s-ar putea sa nu mai existe niciun om in jurul meu care si-ar dori sa ma cunoasca pe mine, natural, la o intalnire sau etc. Ma sperie gandul ca fiecare om cu care interactionez stie, din auzite, de la acesti PR things about me.<br>
<br>
De ce le spun PR? Pentru ca e simplu: aduna informatii pe care le imprastie in jur pentru beneficii ulterioare sau, cel mai grav, fara niciun beneficiu. Cred ca aceasta ultima categorie este si cea mai rea. Sa oferi detalii despre ceilalti fara sa ceri o "plata"... damn it! Este complet lipsit de logica!<br>
<br>
Stiu ca traim intr-o era a tehnologiei, stiu ca suntem toti, fara echivoc, dependenti de telefoane si super activi pe retelele de socializare. Stiu ca suntem inconjurati de carcotasi si pareristi. Stiu ca ne dorim sa stim cat mai multe si cat mai diverse.<br>
<br>
Stiu si sunt constient de toate acestea, insa please oferiti-i celuilalt posibilitatea sa va ofere accesul la universul lui unic. Lasa-l sa iti arate ce misto poate ca e lumea lui si, abia apoi pleaca-ti urechea la pr-isti.<br>
<br>
Crede-ma, ai putea fi surprins de outcome!!! 😉😉😉<br>
<br>Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-10577835897382327662020-02-26T15:27:00.001-08:002020-02-26T15:27:14.533-08:00Raison d'etre<div>
Uof!... asta-i dura.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
3 ani. 3 ani de cand tot incerc sa imi dau seama ce vreau de la mine. Sa aflu cine sunt? Sa descopar cum sa ma adun de pe jos. Beleaua e ca nu simt ca m-am adunat prea mult. Bucati care nu isi mai gasesc locul in mine. E foarte dificil nu sa afli cine esti, ci sa stii cum sa iti gasesti motivul sa fii. Sa mai fii…</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Si ce te faci cand te-ai obisnuit sa nu lasi niciodata pe nimeni prea aproape de tine? Ce te faci cand este genul de situatie prin care, chiar nu poti sa o rezolvi de unul singur? Dar daca am mai adauga la aceasta "reteta" si niscaiva orgoliu? </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Incepi sa te minti, sa te minti ca totul va fi bine. Te arunci in tot felul de proiecte. Incerci sa fii tipul ala misto care erai <i>before.</i> Care zambeste si ofera sfaturi si care incearca sa isi mentina arborat falsul optimism. Pana cand cel mai mic aspect negativ te scoate din ritm - fie ca ai uitat sa dai save la un excel la care ai lucrat foarte mult, fie ai o zi proasta ori fie oricare alt amanunt insignifiant. Rezultatul este o cadere libera direct in abisul ascuns cu grija sub pres.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Ce sa vezi!, esti inapoi in baltoaca ta. De fapt, nu! Esti si mai jos, pentru ca in acest rastimp ai mai adunat ceva balast sub pres; pe care clar nu ti l-ai clarificat. De ce naiba ai vrea sa deschizi cutia Pandorei?</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Si atunci incepi sa te intrebi care este de fapt ton raison d'etre? </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Eu inca nu mi l-am gasit, dar am stiut mereu ca sunt un tip care nu accepta un lucru doar asa cum e. Fara sa ii ofer putina ratiune si foarte multa curiozitate. Sunt in cautarea mea, de cel putin 3 ani.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Imi doresc sa cred ca si tu, draga cititorule, esti in marea aventura de a-ti cauta Raison d'etre-ul. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Deci, unde ai ajuns?</div>
<div>
</div>
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-51403500644906296532019-03-24T20:19:00.000-07:002019-03-24T20:19:52.108-07:00De ce ne maturizam? Nu am cum sa nu ma gandesc la cat de naivi suntem noi oamenii. Iesim plini de vise din adolescenta si speram ca prima noastra relatia va dura o vesnicie. Pentru unii dintre noi, rarisimi de altfel, chiar dureaza. Pentru astia ceilalti dureaza cat o clipita de decada.<br />
<br />
Apoi, dupa aceasta prima relatie, decidem ca nu trebuie sa ne lasam demoralizati doar pentru ca o relatie nu a mers. Asa ca ne aventuram si mai idealisti in urmatoare relatie pentru ca, bineinteles, aceasta este THE ONE. Care va dura, logic, o vesnicie.<br />
<br />
Si faci un an de relatie. Fain milestone! Esti mandru/a nevoie mare. Esti in sfarsit in relatia aia care va dura la infinit. Fluturi in stomac, zambete, rasete multe, stiti voi… tot tacamul. Si mai faci un an de relatie perfecta; si inca unul, si inca unul, si.. tot asa. Pana cand te vei trezi intr-o dimineata oarecare si te vei simti strain/a in casa voastra, in patul vostru. Refuzi emotiile ce iti ineaca utopia. Le refuzi pentru ca ele nu pot fi reale. Tu ti-ai dorit ceea ce ai in juru-ti! Tu cu mana TA ai construit ceea ce acum iti repugna total. Nu iti lipseste nimic. De ce iti faci una ca asta? Ce e in mintea ta? Ce e in inima ta?<br />
<br />
Exact! Exact! De ce?<br />
<br />
Gatuit/a de decizia pe care ai ales-o, iti strangi lucrurile si pleci. Inima iti bate tare, tare si te intrebi ce naiba a fost in mintea ta. Oare este decizia corecta? Cu intrebarile de-a valma si fara niciun raspuns decizi totusi sa mergi mai departe. Indiferent de consecinte.<br />
<br />
Si il gasesti pe el/ea. Este diferit fata de tot ceea ce ai avut. Nu este exact genul de persoana la care te-ai uita si, totusi, nu iti poti dezlipi ochii. Te simti super atras de el/ea chiar daca are toate defectele care ar fi un big turn off. Asa ca decizi, contrar ratiunii, sa te arunci inainte in aceasta noua relatie. Dupa cateva milestone-uri, ramai iarasi singur/a.<br />
<br />
Nu ai mai fost rational/a, ai fost sentimental/a. Daca data trecuta nu a mers pentru ca ai fost prea organizat/a si prea robotel, acum, acum ai fost tocmai opusul. Cu ce gresesti oare?<br />
<br />
Nu exista un raspuns corect sau raspuns gresit. Insa existam noi care ne mai ridicam cate un zid ori de cate ori ne ridicam de jos.<br />
<br />
Pana la urma ce naiba inseamna sa fii matur? Eu cred ca, din pacate, reprezinta numarul de randuri de ziduri ridicate in jurul acelui adolescent idealist.<br />
<br />
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-88237724150258393542019-03-06T15:49:00.001-08:002019-03-07T06:15:03.965-08:00No expectation at all Stiti ce? Am stat mai bine de 10 zile sa ma perpelesc. Sa ma gandesc, sa diger, sa imi spun ca nu este vorba despre mine, ca eu sunt smart, bine, ok, ca nu trebuie sa o iau personal. 10 zile in care mi-am spus in fel si chip ca eu sunt OK.<br />
<br />
Dar stiti ce?<br />
<br />
Eu sunt o multitudine de actiuni, zambete, dorinte, glume proaste, suuuuuper implicat in tot ceea ce fac si, cel mai important, sunt un om care are asteptari. O gramada de asteptari.<br />
<br />
Pe 25 februarie, o colega din departamentul meu a decis ca e momentul sa ma puna la punct. De ce? Habar nu am, caci nici pana in momentul de fata nu mi-a explicat de ce. Discutia noastra a fost, de fapt, o ploaie de cuvinte de critica imprastiate in eter. Cuvinte dure aruncate asa aiurea, fara niciun correspondent faptic. Dar nu cuvintele au durut, ci faptul ca si-a permis sa intre in viata mea, personala, cu bocancii.<br />
<br />
Ceea ce mi-a ramas intiparit in minte a fost reactia celor din jurul meu. Cumva am fost, blamat. Am fost ascultat, dar nu crezut. Se tot vorbeste despre transparenta si comunicare si cat de implicati trebuie sa fim. Astea sunt asteptarile pe care le avem si pe care ni le dorim.<br />
<br />
Dar cat, cu adevarat, facem ceva in sensul acesta? Au trecut mai bine de 10 zile de la acest eveniment si nimic nu s-a schimbat. Totul decurge ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum nici nu a existat ziua de luni. Guys, ASA NU!<br />
<br />
Vreti schimbare, atunci schimbati ceva!!! Vreti sa fiti ascultati, atunci ascultati!!! Nu mai judecati! Nu mai puneti etichete doar pentru ca asa e mai simplu sa rezolvati un issue.<br />
<br />
Eu am ramas blocat pe cele spuse de catre colega mea, de care habar nu aveam ca as fi intr-un conflict. Eu sunt acum intr-o alta noapte alba, cu toate ca sunt super obosit, blocat in acele cuvinte. Si, va rog, nu ma luati ca asta e viata si ca nu totul e roz. Stiu ca nu totul e roz, caci de 2 ani tot ma minimez, si ma modific, si tac, si zambesc si fac tot posibilul sa ma simt naibii parte din ceva.<br />
<br />
Este aproape ora 2 noaptea si mainile imi tremura pe clapele laptopului. Mi-am facut nu stiu cate procese de constiinta, ca nu cumva sa fiu iarasi unfit, pentru ca scriu despre asta. Dar mi-am adus aminte ca toata viata mea am fost unfit. La scoala, pentru ca eram prea tocilar, la facultatea pentru ca eram gay, la joburile anterioare pentru ca eram prea direct, iar aici aparent pentru ca... toate cumulativ.<br />
<br />
Dar, enough is enough.<br />
<br />
Vreti schimbare, atunci schimbati-va!Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-61230046873121383812019-02-12T12:55:00.000-08:002019-02-12T12:55:04.764-08:00Cat valoreaza 4 litere?<div>
Daca vorbim despre tumultul din aceasta perioada, as putea spune ca valoreaza cat pofteste partenerul amorezat. 😉 Insa, nu despre aceasta valoare imi doresc sa va vorbesc.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Cat credeti ca valoreaza 4 litere asezate, aparent aiurea, intr-un cuvant? Cineva apropiat mi-ar spune ca mai bine de o decada de decizii distructive. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Hai sa va ofer un indiciu, astea sunt literele: A, C, E, I, N, P, S, T, U.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Nu au nicio noima, nu? Asezate asa, in ordine alfabetica, sunt doar niste litere care nu par sa aiba nicio valoare. Nici financiara, nici sentimentala, nici nimic. Si, totusi, aceste 4 litere m-au provocat sa scriu in sfarsit un nou articol pe acest blog. Nu au trecut decat aproape 12 luni de la ultimul articol publicat.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Deunazi, stateam pe balconul de la job, impreuna cu persoana care mi-a "dat" aceasta provocare. Dat nu e chiar corect spus, caci doar imi povestea cu oleaca de furie cum 4 litere au transformat mood-ul fain in care se afla. Si, in timp ce imi povestea, mintea mea deja fugise catre niscaiva situatii similare.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
De exemplu, cum niciodata nu am stiut conotatia cuvantului TATA, si ca foarte multi ani (uneori prea multi ani la rand) chiar si cuvantul MAMA mi-a fost complet strain. Sau cum, acum aproape 2 ani (culmea pe 14 februarie), cuvantul LOVE mi-a fost furat din inima complet. Ceea ce a dus, inevitabil, mai intai la o salbaticie sociala, apoi m-a aruncat intr-o depresie, culminand cu izolarea mea aproape completa. Dar seria nu continua numai cu chestii negative, caci are si nuante pozitive. Am descoperit cuvantul AMIC, si cat de important este sa ai alaturi de tine ca partener de drum acest cuvant. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Acum, pe buzele mele, pe sufletul meu, pe viitorul meu sta bine impregnat un alt cuvant foarte important pentru mine: CASA. Imi doresc casa mea, unde sa imi astern sufletul, sa imi invit cuvantul AMIC si, clar cuvantul MAMA, unde sa imi cladesc linistea impreuna alaturi de cuvantul LOVE. Unde sa simt ca ma redescopar pe MINE.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Si, inca ceva: numele meu este Amalia. Amalia PEIU.</div>
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-21985562478584706762018-02-25T04:47:00.001-08:002018-02-25T04:48:39.518-08:0060 de minute Aseara am fost in club. Multa lume: veche, cunoscuta, noua, predictibila. Multa lume.<br />
Am ajuns la bar, mi-am comandat cocktail-ul preferat si m-am poticnit. Ma uitam in jur si ma jur ca ma simteam ca si cum as fi dintr-un alt film. Eu veneam din epoca filmului in care toti ne stiam intre noi, din secventele in care exista un respect real, subtil, nedisimulat. Acum ma aflam intr-un cadru suta la suta nou: oameni cu care altadata ieseam la cafele - acum doar zambete schitate in colt de gura; si asta aplicat doar acelora care s-au aflat in pozitia incomoda de a (ma) saluta.<br />
Ideea e simpla: vreau inapoi in filmul meu. De fapt, nu! Vreau sa las filmul acolo unde e si eu sa revin la linistea garsonierei mele boeme.<br />
<br />
Sunt single din februarie 2017 si de la acea despartire care mi-a zdruncinat serios tot idealul meu de relatie, mi-am propus sa imi acord mult timp, cat mai mult timp cu putinta, MIE. Time to time am mai permis unui tip sa patrunda in noul meu univers. Dar cum am simtit ca nu mai am aerul meu, cum am simtit ca printr-un concurs de imprejurari ma simt supus unei serii de compromisuri, m-am retras.<br />
<br />
Am alaturi de mine, in acest weekend, un tip foarte fain, foarte dragut, abia venit in tara in vacanta si in loc sa isi petreaca timpul alaturi de familie si prieteni, a ales sa vina in București sa ma vada pe mine. Iar eu nu simt nimic. Decat placerea revederii unui prieten drag. Si atat! Aparent sau nu, vrand-nevrand, asta este noul EU.<br />
<br />
Si-a dorit sa iesim in club. Damn it! Doar 60 de minute am rezistat. Muzica faina, el imbracat foarte fain, eu asisderea, lume destul de eclectica si mie nu imi ardea decat sa fac comparatii dintre anii mei de clubbing si ceea ce mi se derula in fata mea.<br />
<br />
60 de minute pe care le-as fi petrecut cu mare drag in cada mea superba, cu muzica de relaxare pe fundal, cu lumanari aprinse, cu o carte buna. Cu Vitany (catelusa mea zapacita), dormind langa cada.<br />
<br />
60 de minute in care mi-am demonstrat, mie insumi, pentru a nu stiu cata oara ca ma aflu intr-o etapa noua, ca alte lucruri imi aduc zambetul pe fata, ca alte actiuni ma provoaca zi de zi, ca am in agenda un alt set de prioritati.<br />
<br />
#mehappy pentru ca pot sa imi impart timpul dupa pofta inimii, ca pot gasi #happinessinsmallthings, ca o am alaturi pe #Vitany🐶, ca am in jurul meu numai oameni naturali si cool de la care invat zi de zi, alaturi de care pot spune mereu #relaxmodeon. Nu am avut nevoie decat de 60 de minute sa realizez acest lucru. #thankyouallforbeingalwaysthereforme❤️Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-73607807955602890232018-01-26T08:29:00.001-08:002018-01-26T08:29:25.489-08:00Cu gandul spre zarea... mea Stau la biroul meu, unde adesea la ceas de seara, raman cu privirea in zare. In zarea vizibila de la etajul 4 al companiei in care lucrez si, de cele mai multe ori, ma minunez de frumusetea orasului meu. De linistea si conglomeratia de cladiri noi si vechi, de luminitele ce rasar una cate una, de cerul ce multicolor adesea mi se arata.<br />
<br />
Stau la biroul meu, uitandu-ma in aceasta zare ce ma imbie, culmea, la niste zambete strengare. Zambetul acela cald pe care il ai atunci cand mergi pe strada si brusc auzi o melodie faina ce te duce intr-o stare de "pot sa fiu si sa fac orice". Numai ca zambetele mele sunt si pentru ca #mehappy ca lucrez aici, la etajul 4 din aceasta cladire pozitionata foarte fain, c-am acces la zarea de dimineata si zarea de seara, ca am contact cu oameni foarte faini alaturi de care simt ca "pot sa fiu si sa fac orice".<br />
<br />
Dar, dincolo de zari si zambete, afirm ca #mehappy pentru ca sunt: aici si acum, geografic si temporal. C-am acces, zi de zi, la o versiune noua si mai noua si mai noua de-a mea. O versiune la care au lucrat cu sarg prietenii mei frumosi (C., F., I. si nu numai), ce toate angoasele au incercat si incearca sa mi le inlature. Omuleti care ma fericesc in fiece zi cu zambetele lor molipsitoare.<br />
<br />
Linistea pe care o primesc din lucrurile acestea mici, este linistea care imi da cheful si tupeul sa vreau sa fiu si sa fiu si sa mai fiu. Prezent. Multa vreme, si poate catva inca, am gandit prea in trecut sau prea in viitor, dar nicicand doar in prezent.<br />
<br />
Multumesc!<br />
<br />
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-6875690968481389082018-01-05T01:57:00.000-08:002018-01-05T03:22:38.714-08:00Oamenii sunt inca frumosi De ceva timp evit sa scriu pe acet blog. Evit deoarece am senzatia ca m-am slutit si parca nu imi doresc sa imi patez acest spatiu, asa drag mie.<br />
<div>
<br /></div>
<div>
Anul acesta a fost un an covarsitor pentru mine, a fost un an in care limitele mele au fost impinse dincolo de gand si de cuvinte. Simt nevoia sa vizualizez pe repede-inainte fiece luna din an, luna ce a venit in tandem cu problemele aferente.<br />
<br />
An cu schimbari drastice, unele inerente, altele mult prea bruste. An in care mi-am pierdut omul alaturi de care credeam ca pot trece prin viata mai simplu si mai usor. Om care mi-a zdruncinat din temelie tot ceea ce am crezut ca insemn, toata putinta, toata vointa, tot, tot, tot.<br />
<br />
Nu stiu daca l-am iubit, cat am iubit ideea sa fiu cu el, sa il schimb, sa ii imping potentialul la maximumul pe care stiam ca il detine. sa-i fiu partas la succesul pe care l-ar fi putut avea. Cred inca in potentialul lui, chiar daca tot raul pe care mi l-a cauzat nu-l pot picta in cuvinte. Cred ca va fi bine. Asa cum cred ca si eu voi fi bine, la un moment dat.<br />
<br />
Itinerariul meu a continuat cu schimbarea locului de munca, loc unde m-am simtit ca "acasa", unde am crescut, m-am poticnit, m-am ridicat, m-am rasfatat, am evoluat. Loc in care m-a facut sa imi (re)descopar curajul sa spun: "Nu, va multumesc, dar pot si merit mai mult!". Acolo am intalnit-o si pe Flori, nebuna care a acceptat sa imi fie partasa la drumul meu, indiferent de traiectoriile pe care acesta l-a avut si le va avea.<br />
<br />
Apoi am haladuit profesional 2-3 luni fara niciun avantaj financiar, in timp ce datoriile personale s-au tot adunat si adunat. Timp in care m-am simtit inutil si neputincios, timp in care toate cunostintele pe care le-am adunat 'se prafuiau' in vreun cotlon al mintii. Perioada de supravietuire si de renuntare in slow motion la tot ceea ce credeam ca ma defineste.<br />
<br />
In doar aproape 5 luni am trecut de la un job unde eram cel mai bun la jobless, de la o relatie pe care o credeam super faina la singur cuc, de la activ social la sinucis social, la insomniac, la plin de datorii, la o casa goala, la fara niciun chef sa ma mai scol din pat, la un handicapat in so many ways.<br />
<br />
Am crezut c-am iesit la liman atunci cand mi-am gasit un job fain (cel actual), am crezut ca am scapat de acel alter ego ce nu am crezut ca in mine ar exista, dar fals. La cateva saptamani de la angajare, am clacat medical..lunile de nesomn, de nemancat, de liniste mormantala, de zacut in pat, de tot... mi-au futut imunitatea. Dar hei!, lucrez. O sa fiu bine. O sa fiu la fel de cool precum eram odata. Macar profesional vorbind. Dar NU.<br />
<br />
M-am lovit de un alt zid, si de inca un zid si de inca un zid. Damn it! Trebuia sa o reiau si sa ii invat pe omuletii astia faini ca sunt un tip fain si reliable si ... ca sunt. Intru totul sunt.<br />
<br />
Sau, ca niciodata, abordarea mea a fost si este eronata? Hm, niciodata nu am gandit c-as gresi eu pe undeva. Hai sa nu mai fiu spontan, hai sa ma minimizez pentru a-mi maximiza expectantele. Si hai ca a mers.<br />
<br />
Am descoperit ca sunt din nou eu. Mai putin snob, mai mult simtamant, mai slab, mai gras, mai happy. Mai atent daca o fac de oaie, mai cersind scuze in juru-mi - atat de atipic sinelui - daca am gafat-o.<br />
<br />
Am descoperit oameni care au avut rabdarea (si care inca o au, habar nu am de unde atata izvorata) sa ma ajute sa trec peste hopuri, peste piedicile pe care adesea singur mi le princinuiam. Am cunoscut un manager atat de smart si de distributiv si atat de fain, incat mi-am dat seama ca mai am inca un car si juma' de invatat. Am cunoscut colegi care sunt acolo no matter what, atata timp cat as avea curaj sa ii las sa fie. (inca handicapat social, mii de 'multumiri' fostului)<br />
<br />
Am descoperit-o pe Catalina, un om cat o mie de oameni. Un om pentru care nu am cuvinte destule in desaga sa ii multumesc pentru tot suportul oferit in zecile de momente in care m-am simtit mic si al nimanui. In care am simtit ca sunt degeaba si inutil. In atatea momente cand m-am simtit insuficient si nicicand mai slut.<br />
<br />
Acum sunt aici si acum. In momentul in care am inceput, deja, sa cred din nou ca exista totusi oameni care si prin simpla lor prezenta te pot face sa zambesti. Cu motiv sau fara niciun motiv at all.<br />
<br />
Me happy!<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
. </div>
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-87512221824787759032017-10-17T10:51:00.000-07:002017-10-17T10:51:38.604-07:00O scrisoare intarziata M-apuc de scris, as usual, la miez de noapte si chinuit de ganduri artistice. Sau, cel putin, asa sper eu. De asemenea, m-apuc de scris la cateva luni bune dupa cerinta ta.<br />
<div>
<br /></div>
<div>
Acum conditiile s-au schimbat intre noi, s-au updatat unilateral (stiu ca tu inca nu imi intelegi in totalmente premisele pentru care am ales aceasta cale), astfel incat eu am ajuns in sfarsit sa fiu 100% obiectiv. Fara draci. fara ganduri spurcate, fara zambete. Doar eu - in fata acestui monitor.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Tind, din ce in ce mai des, sa cred ca paranoia zodiacala a lui Catalin incepe sa "makes sense a lot to me". Anumite lectii karmice pe care nu mi le-am invatat si ma tot izbesc de ele; cel mai nesimtit exemplu, care mi se tot repeta, de incepe sa ma scoata grav din sarite este ca ma tot intalnesc ori cu tipi nascuti in intervalul 9-13 aprilie (Ionut nascut pe 11.04), ori cu numele de Ionut. Daca nu este una, este alta, daca nu chiar amandoua. Revenind la tine, adu-ti aminte ca iti spuneam ca oarecum ii pot multumi lui Catalin, pentru ca m-a-nvatat, clar fara sa vrea, cum sa ma comport cu tine. Dar din pacate, fara reciprocitate, nu poate sa existe niciun upgrade. 😉</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Ai pornit cu frici in prietenia cu mine, ai pornit cu expectante, iar eu mi-s as in a insela asteptari. Ma tot dezamagesc pana si pe mine insumi. Mai des, mai rar, asta mi-s! Ti-ai propus sa ma schimbi, caci ai vazut potential in mine, habar nu am ce fel de potential mai zacea in mine, la vremea cand ai decis sa ma izbutesti, dar ai... ai vrut. Si pana la un punct ai si reusit.<br />
<br />
Acum suntem pe cai diametral opuse sau paralale sau distincte sau cum vrei tu sa le numesti; eu sunt ok cu asta, tu - probabil ca nu. E foarte simplu sa arunci un om dintr-o categorie faina si pozitiva, intr-o alta negativa si sacaitoare si, cel mai grav, defaimatoare. Mai greu e, parerea mea, sa reusesti sa-l mentii pe acel om, ce nu iti mai e prieten de calatorie, in aceeasi categorie. Si pentru mine a fost greu, dar te-am inteles pana la urma si am ales sa te pastrez in aceeasi categorie in care te-am bagat inca de cand te-am cunoscut prima oara: categoria oamenilor faini, super smiley, pozitivi si curati. Eu chiar cred ca esti un om fain si, pur si simplu, a fost bad timing.<br />
<br />
Cel mai important lucru pe care mi l-am insusit de la tine este acela ca in fiecare om pot gasi un cumul de liniste si frumusete, singura conditie ar fi sa il las pe (bietul) om sa fie. Pentru asta, si nu numai, <b>iti multumesc</b> ca m-ai lasat sa iti fiu companion.<br />
<br />
<b style="font-style: italic;">"Adevarata prietenie apare atunci cand tacerea dintre doua
persoane este confortabila." </b><br />
David Tayson Gentry<br />
<br />
<br />
<br /></div>
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-36510226782392288982017-05-16T17:28:00.001-07:002017-05-19T03:24:50.360-07:00Nu-uri si bla bla-uri Ani la rand am preferat sa sed bland in baltoaca cu "Asa NU ". Ani irositi de-a-n pulea pe a sesiza si a scoate in evidenta tot ceea ce NU se facea, tot ceea ce NU se zicea (cand trebuie/ cand voiam eu), NU se saruta, NU se autosesiza cand eu eram nu-stiu-cum si tulai-Doamne ca lista tare-i lunga. Si beleaua e ca se aplica atat personal cat si profesional.<br />
<br />
Ah! si sa nu uitam ca partea asta cu nu-uri era completata/dublata/triplata/etc si de ditamai lista de comparatii, de cele mai multe ori, complet inutile/inadecvate. Ca sa nu mai vorbim si de situatiile alea apoteotice in care mintea-mi fantaza, la modul cel mai ipotetic cu putinta, despre ce ar fi putut sa se intample DACA... uof!, continuarea (adesea stupida) cred ca o banuiti.<br />
<br />
Ani la rand, imbuibat cu gandirea asta stupida, izvorata probabil din frici si temeri adunate din experiente naspa, dintr-o imensa (lipsa de) "incredere" in sine, probabil anturat si in mediul gresit, scuze si motive pot fi cu nemiluita. DAR, cel mai important este c-am obosit. Teribil!<br />
<br />
La 31 de ani, am obosit sa tot adun NU-uri cu nemiluita, ori de la mine, ori de la ceilalti; fie ca vorbim de partenerul de viata, fie ca vorbim de prieteni foarte apropiati, fie ca vorbim de posibili parteneri de viata, fie ca etc.. <br />
<br />
Recent, am rugat-o pe prietena mea cea mai buna ca in discutiile noastre de pe WhatsApp, sa incerce sa foloseasca numai propozitii care sa NU inceapa cu o negatie. Haha! A fost destul de dificil si, extrem de repede, amandoi am abandonat experimentul. Curios, cum un lucru atat de simplu este atat de greu, dar atat de greu de pus in practica!<br />
<br />
Si, totusi, uite-ma aici, declarand loud and clear ca-mi doresc sa fiu un ANTI-NU. Un opus al nu-ului meu toxic, si al vostru.Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-77642396657168579422017-04-15T18:32:00.000-07:002017-04-15T18:32:49.433-07:00Floricele, zambete si alti sori DA, m-am despartit. De fapt, nu; s-a despartit de mine. In acelasi mod, sub acelasi pretext, urmand ad literam acelasi scenariu. Da, da, stiu! Sunt un idiot, prost, natang, batut in cap si toate bla bla-urile ce va trec acum prin capsor.<br />
<br />
Dar daca ati si am putea sa facem abstractie de dojenelile de rigoare ce de altfel, se cuvin cu varf si indesat, as putea sa va spun ca singurul lucru bun - sau, in fine, pe care il vad eu bun pana acum-, este ca tot balmesul asta de bataie de joc, m-a facut sa realizez c-am obosit. Am obosit sa mai imi doresc doar eu diferite lucruri mici si mari pentru amandoi, am obosit sa ma mai anulez doar de dragul boului/vacii, am obosit sa mai fac terte compromisuri. Asa ca, partea buna a acestei perioade dracoase este ca, incep sa ma redescopar. Incep sa ma reapreciez, sa redevin egoist si etc.<br />
<br />
Pornind de la premisa anterioara, mi-am mai dat seama de un lucru fain si anume ca, sunt mai deschis la ideea de a zambi gratuit (adica nu gratuit-gratuit, insa la lucruri mici pe care adesea le-am ignorat cu nonsalanta, anterior), brusc ma incanta sa admir cum copacii din jurul cartierului meu, saracacios in vegetatie (cine sta in Dimitrie Leonida, stie), infloresc. Redescopar mersul pe jos si uitatul gura-casca la terasele cladirilor vechi. As vorbi ore intregi despre cum imi redescopar Bucurestiul meu si eul (meu launtric - duma unui prostavan). <br />
<br />
Dincolo de tot, sorii mei au alta culoare si alta stralucire. Au alta energie si alta stari sa imi transmita, iar eu mi-s aici. Mai singur fara boul/vaca, mai happy cu mine, mai pregatit sa (va) fur zambete, mai ... orice sa fiu in conditiile mele si ale universului sorilor mei.<br />
<br />
Ps: Si sa nu carecumva sa nu pomenesc de toate kilogramele alea pierdute, de care ma chinuiam sa scap inca de pe vremea cand m-am legat la cap cu aceasta relatie toxica. Aleluia!!! :)))Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-37220888485056592122017-02-19T14:06:00.000-08:002017-02-19T14:06:10.518-08:00Totul impartit la unul Am promis, stiu!, ca nu am sa mai scriu cand sunt aprig/trist/etc, si uite-ma cum nu ma pot abtine. Simt nevoia sa scriu, sa imi spal ochii in scris, sa refulez, sa ma calmez si, intr-un final, sa reinvat sa respir.<br />
<br />
Cred ca e ceva in neregula cu mine. Mai mereu am considerat ca, ideea de cuplu, se rezuma, printre altele, la o evolutie in 2 (doi - ca sa ma asigur ca nu-s complet lunatic), la momente de cumpana, la clipe de fericire, la suprize placute/neplacute, la zambete, la sex nebun (indiferent ca e spontan sau calculat sau rutinar), la o gramada de chestii faine, si nu numai. Eu chiar cred ca e ceva in neregula cu mine. Ori sunt un magnet cam tamp si atrag tot felul de sarlatani sentimentali. Genul ala care te storc de orice umanitate, care te slutesc si apoi te arunca cat colea ca pe-o entitate inutila.<br />
<br />
Stiti porcaria aia de banc care spune ca: " sunt genul de persoana care nu face aceeasi greseala de 2 ori, ci o fac de 5-6 ori ca sa fiu sigur". Sunt unul dintre prostii care face aceeasi greseala de prea multe ori. Am obosit si, nu mai vreau. Am obosit sa impart totul la doi, insa sa primesc din partea celuilalt nimic. <br />
<br />
De data asta, ulciorul de apa s-a spart si nici cel mai bun glue nu-l mai lipeste. Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-36682011708274763502017-02-12T04:01:00.000-08:002017-02-12T04:01:51.075-08:00When u're too available Cred ca este o stare de conjuctura sau un fel de-al meu de a exista, ce-i drept cam tamp. Nu sunt o persoana accesibila, fostii mei colegi de la fostul job, ar putea sa va indruge zile-n sir despre cat de "dulce" si taios eram - si inca mi-s.<br />
<br />
Perioadele mele de accesibilitate sunt putine, in rarele momente cand apar sunt cauzate/datorate (depinde de tert) de 2 simple motive: o stupida si inexplicabila compasiune (nah, fiecare are momente de genu') si, cel mai important, in momentul cand ma atasez de o persoana/ de un lucru/ de un job.<br />
<br />
Ca un exemplu, la fostul loc de munca am avut o traiectorie tare ciudatica: initial imi placea job-ul, apoi am cunoscut sicanele unui spvz (o scurta perioada caci a intrat in prenatal), apoi m-am indragostit de ceea ce faceam (cam 2 luni), apoi am cunoscut sicanele celui de-al doilea spvz (o tipa faina, insa bad timing), apoi m-am reindragostit de job (cam 10 luni), apoi declinul. In perioada aia mai lunga, a fost o dragoste sincera, eu mi-am dat sufletul si timpul liber (conditionat sau nu) si toata inteligenta mea (a se sesiza curata mea modestie :)) ), in reciprocitate am primit aceeasi dedicare/implicare, etc.. Dar, asa ajungem la dilema mea din acest articol, si anume: cand anume o calitate daruita cu drag devine din partea celuilalt (indiferent de calitatea entitatii), o obisnuinta? <br />
<br />
Cand anume un lucru daruit din inima se transforma in necesitate/obligativitate unilaterala doar pentru una din parti, si culmea niciodata din partea mea? <br />
<br />
Si cu gandul la ideea anterioara imi aduc aminte de o perioada a vietii mele de club-er, o perioada in care nu trecea saptamana sa nu care cumva sa nu semnez condica de prezenta din nu stiu care club de fite, unde intalneam tot felul de persoane care erau extrem de inaccesibile. Si atunci nu intelegeam, doar imitam si adjudecam. <br />
<br />
Si culmea, apropo de obligativitati si necesitati, acestea mi se aplica si in viata personala. Ce inainte mi se parea fun si fain sa par mereu dispus la compromisuri cand celalalt in sfarsit facea act de prezenta mea, si mi se parea marele act de maturitate; acum... acum mi se pare ca mi-s luat de prost. Sau de urat. Sau, cel mai grav, de accesibil.<br />
<br />
Asa ca, gandindu-ma cu o oaresice dezamagire, ce naiba se intampla cu lumea de azi? Prefera sa primeasca pe degeaba felurite favoruri, ca mai apoi sa pretinda ceea ce nu le-a apartinut, de fapt, nicicand?<br />
<br />
<br />Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-38620880626106675822017-02-03T13:57:00.000-08:002017-02-03T13:57:51.399-08:00Cand cuvintele nu-ti mai sunt inde-ajuns si punct. Am o serie de cuvinte/expresii pe care le folosesc numai in anumite situatii. Nu neaparat pentru ca numai situatiile in cauza merita folosirea lor, ci pentru ca uzanta lor reuseste sa imprime o rezolutie corecta. Si, cel mai important, isi fac "meseria": raman intiparite (va asigur - Flori mi le tot "reaminteste") ca niste cuvinte-cheie in mintea interlocutorilor. Ca sa nu credeti ca sunt super secretos, am sa va enumar cateva dintre ele: "whatever", "in fine", "te iubesc", "fiecare actiune are si o reactiune", etc. .<br />
<br />
Insa, din pacate, in ultima perioada mi-am dat seama c-am ajuns la varsta la care, poate ca aceste cuvinte-cheie ale mele nu neaparat ca si-au pierdut din coloratura, dar simt nevoia sa le insotesc cu niscaiva actiuni, aka fapte. Mi-am dat seama ca nu mai sunt dispus sa mai accept si sa mai livrez vorbe, fara ca sa le si demonstrez. Reciprocitate valabila.<br />
<br />
Acum cateva zile mi-am dat demisia, renuntand inainte de finalizarea preavizului, ceea ce nu imi sta in caracter (cel putin nu in caracterul meu din ultimii ani). Ma simt ciudat, pentru ca eu arareori imi incalc un cuvant dat. Cred ca una dintre cauze fiind nevoia mea sa respir aer curat si lenes de apartament, cauzat, se pare de stresul adunat si nerefulat ce si-a spus cuvantul. Totodata, unele cuvinte cheie au fost, un alt factor de decizie. Never mind, fuse si se duse. La propriu.<br />
<br />
Pe de alta parte, mi-am dat seama ca imi doresc mai mult decat niste batai pe umar, decat niste vorbe corecte spuse la momentul oportun. Vreau actiuni, reactii, training-uri, acces la infomatii si la evolutie, Sunt genul de om care se plictiseste facand acealeasi lucruri, ma frustrez. Si, cel mai grav, nu mai tind spre a fii cel mai bun, ci tind doar sa fiu.<br />
<br />
Asa ca, vreau actiune, vreau fapte, vreau sa rad, sa zambesc, sa zburd, sa citesc, sa invat, pe scurt ... sa exist ascensional. Cine nu ar vrea?Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-20813230615065740262016-12-10T15:58:00.001-08:002016-12-10T15:58:49.811-08:00Sfarsit de an, deci rezolutii noi Stau pe noua mea/noastra canapea, pe care o ador, ascult muzica la minunatul meu/nostru televizor si ma uit in jurul meu si ajung la concluzia ca am tot ceea ce nu am crezut vreodata ca mi-as putea dori. Nu ma intelegeti gresit, si eu vreau ca toata lumea relatia perfecta, prietenii perfecti, jobul de vis etc... insa mai mereu am fost urnit de bunurile materiale si, bineinteles, niciodata nu am considerat ca am inde-ajuns.<br />
<br />
Dar, uite-ma in prag de ziua mea (fuck 31 :)) ) ca, descopar ca un pic de Ionut, un pic de Flori, un pic de Iulian, un pic de jivine, un pic de mobila, un pic de pub-uri faine, un pic de zambate imi intregesc universul.<br />
<br />
Zilele trecute am citit ceva de genu': " Mos Craciun, te rog sa imi acorzi doar un minut inainte de a-ti cere cadouri, dar nu de alta insa, vreau sa iti spun ca anul asta am tot ceea ce mi-am putut dori si iti multumesc!" Asa si eu, consider ca putinul pe care il am acum si pe care l-as fi depreciat atat de mult cu ani in urma, reprezinta multul de mult cautat si gasit.<br />
<br />
Singurul lucru pe care mi-l mai doresc acum este sa crestem frumos si sa ne bucuram de noi asa cum suntem acum. Ah!.. si sa nu uit... sa slabesc naibii mai repede :)))Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-77564100455399837362016-11-11T14:18:00.000-08:002016-11-11T14:18:15.459-08:00Un kilogram de zambete, va rog! Conform spuselor unei prietene foarte bune, inca baltesc in nisa mea lingvistica. De ce? Simplu! Pentru ca e funny, e reconfortant si, cel mai important, pentru ca adun zambete. Asa ii! :))<br />
<br />
Este atat de simplu sa te stiu ca esti bine, ca te zambaresti, ca imparti ici-colea liniste si curaj. Este atat de bine sa stiu ca, in sfarsit, am un loc al meu. Si ca, din locul meu, iti pot aduna zambete si scadea griji.<br />
<br />
As vrea sa cred ca toata lumea e simpla in chitesenta ei si ca, numai noi in vartejul nostru stupid, o noroim cu aspiratii inutile. Ca ii patam acuratetea, ca ii rapim frumusetea. Caci, din pacate, din culpa sau nu, venim tupeisti si-i cerem ceea ce niciodata nu suntem capabili sa ii oferim: simpla ei simplitate.<br />
<br />
Mereu in lucruri mici m-am regasit; imi aduceam aminte,deunazi, cand ne plimbam in mana cu scovergile alea fantastice, cand deodata ne-am oprit si ne-am uitat tamp la cladirea aia super misto pictata. Aia din ceruri. Gizas! Ala-i un moment superb, pe care in goana noastra, cu siguranta l-am fi pierdut in ceata. Dar, atunci...a fost the moment.<br />
<br />
Nu am nevoie de case, masini, super job-uri, am nevoie de 2-3 prieteni de nadejde, alaturi de care sa imi pot aduna suita de zambete si, alaturi de care sa radem ca prostii, de ceea ce ne aducem aminte. Ca, de exemplu, de vocea pitigaiata a picolo-ului de la acel restaurant, datorita caruia EFECTIV nu ne-am putut opri din ras.<br />
<br />
Stiti ceea ce vreau eu acum, as vrea un magazin in care sa se vanda sau in care sa se faca troc de zambete. Pe genu': eu imi aduc grijile si mi le revars pe tejghea si primesc in locul lor un kil' de zambete. Batem palma ori ba?Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-35858567055913021252016-10-10T14:10:00.000-07:002016-10-10T14:10:14.812-07:00Fuse si se duse... Oare? Impreuna cu prietenul meu de suflet, Mr Vodca, in plin creier al muntilor ma regasesc, totusi, singur. Expresia asta o am de niscaiva ani incoa', de cand incerc sa imi gasesc nisa lingvistica.<br />
<br />
Din pacate, nisa mi-am gasit-o, insa sentimentele tot brambura imi sunt. Uite-ma, beat fiind, sau catusi de aproape fiindu-mi, cum imi incerc sa imi caut echilibrul, bahic as putea sa spun. E aproape 12 noaptea si detest gandul ca am descoperit ca iubesc, Iubesc omul care m-a distrus, Iubesc omul care bucati m-a facut. Sufar sa stiu ca sufera. Cu toate ca partas nu mi-s.<br />
<br />
Al 7-lea pahar de vodca pe sfarsit imi e. Ascult muzica de taiat venele, sunt la 700 de km de orasul in care se afla el, si in loc sa ma bucur de singurul concediu de dupa el, eu stau si ma inec in lichide bahice. Prost am fost si prost am sa raman.<br />
<br />
Forever is now or never. Sounds known? Atunci "now-ul" pe care l-am decis, este oarecum impotriva celor care ma sustin, si cu toate acestea sunt dispus sa aleg "forever-ul".<br />
<br />
Te iubesc, si sper sa nu regret ca nu te-am lasat sa te duci, sa iti porti consecintele, sa te las sa regreti ca m-ai lasat, Daca prin extensie, te-as lasa sa ma faci sa regret, cred ca nu mi-ar pasa prea mult. Faptul ca, as stii ca am putut sa iti fiu stalp, tot ar insemna ceva,<br />
<br />
Totusi. sunt extrem de curios care ar fi fost sansele sa te gasesc in virtual fix la un an dupa ce in real te-am cunoscut? Care ar fi fost sansele?<br />
<br />
Fuse si se duse resemnarea mea. Fuse si se duse...Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-72627982982655390752016-09-18T08:52:00.000-07:002016-09-18T08:52:02.204-07:00Dreptul de a sta drept Cred ca am stat o saptamana benoclat pe aceasta pagina goala, incercand sa scriu. Insa numai framantari de moment imi treceau prin minte. Nu vreau sa scriu sub impulsul (negativist) de moment, vreau sa scriu ceva de care sa imi amintesc cu drag (chiar urasc acest cuvant cu toate variatiile lui - aviz amatorilor).<br />
<br />
Si, uite-ma dupa o alta saptamana uitandu-ma bleg la aceasta pagina semi-goala. Am gandurile vraiste, am mintea plina cu tampenii, dar totusi cu nimic util. Stiu ca vreau sa schimb ceva, stiu ca sunt bine, stiu ca nu ma mai multumesc cu putin. Si totusi nu stiu nimic.<br />
<br />
Sa nu care cumva sa credeti ca nu-mi stiu rostul, sau ca nu stiu ceea ce pot; stiu, extrem de bine, chiar. Si, in extensie, stiu ca par dezorganizat la birou (dovada imi stau toata hartiile ce salasluiesc pe el), sau acasa (chiar urasc sa spal vase/haine), insa STIU ca pot sa stau drept in fata oricaruia si sa il privesc in ochi in timp ce imi spun doleantele.<br />
<br />
Intotdeauna am stiut la acest capitol sa fiu extrem de direct, am fost catalogat arogant, ne-educat, miserupist, nesimtit, insa eu nu ma vad decat ca un tip extrem de direct. Si atat. Si, tulai Doamne, cate am mai avut de tras de pe urma asta.<br />
<br />
Mi se tot spune ca trebuie sa fiu mai diplomat, ca uneori ar trebui sa tac, ca trebuie sa am rabdare. Dar de ce naiba ar trebui ca eu sa fac toate astea? Ca sa ma pot plia pe obrajii subtiri? Si, daca nu vreau, ce?<br />
<br />
Nu este o imaturitate, este o incapatanare. Incapatanare ce izvoraste din obsesia mea ca nimeni nu ar trebui sa minta ca sa ajunga undeva, ca toti ar trebui sa fim asumati, ca ceea ce muncesti iti sunt relevate in rezultate. Nu am nevoie de "Bravo-uri", am nevoie sa stiu ca imi esti partener de drum si ca ma accepti asa cum sunt.<br />
<br />
Sunt numai al meu si asta imi da tot dreptul sa stau drept. Punct!<br />
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-29130078189817831372016-08-28T15:05:00.000-07:002016-08-28T15:05:23.923-07:00Cand anii 20 devin istorie Am obosit sa par ok. Am obosit sa cred ca sunt ok. Am obosit sa mai incerc sa fiu eu-ul care am fost ani la rand, mai ceva de o decada. Am obosit.<br />
<br />
Vreau sa cred ca, nu mai am nimic in comun cu omul de acum un an. Nu ma refer la o "stergere cu buretele", ma refer la o reinventare a mea, pe baza a ceea ce m-a definit pana acum. Anii '20 mi-au placut, cu toate gafele, experientele, copilarismele, etc, dar pe baza carora vreau sa construiesc ceea ce cred eu ca incepe sa ma defineasca. Redefineasca.<br />
<br />
Acum mi-s proprietar de caine(culmea!), egoist, punctual (si mai culmea!!!), atent la detalii, sacaitor, curios de lucruri noi din categoria 'dezvoltare personala' - asta chiar e ciudat; acum sunt mult si multe. Multe dintre cele care mi-au fost absente in decada anterioara.<br />
<br />
Asa ca, purced la drum iarasi, plin de noi nevoi si de doleante de indeplinit. Daca prind din drum si pe acel cineva care doreste sa imi fie partener, in dreapta mea, atunci fie. Daca nu, promit c-am sa ma bucur de drum si de oportunitatile/piedicele pe care am sa le intampin.<br />
<br />
Asa cum Arghezi credea cu toata fiinta lui ca in momentul cand il pierzi pe copilul din tine, atunci viata ta va deveni pustie, asa vreau sa devin copilul anilor 30 care stie ce vrea si ce trebuie sa faca ca sa le obtina.<br />
<br />
Vreau sa ignor realitatea din juru-mi si sa imi retarget-ez optunile. Vii cu mine sau ... ?<br />
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-17348468819511669852016-06-20T06:38:00.000-07:002016-08-28T15:15:17.904-07:00Alte timpuri nu mai is... Lenes stau in patul bunicii. Ador patul asta; este patul in care pot zace cu zilele, fara nicio parere de rau ca timpul trece pe langa mine. Mai ador si mesele imbelsugate pe care bunica mi le pregateste de fiecare data cand hotarasc sa poposesc pe la ei.<br />
<br />
Daca ma gandesc mai bine, nu stiu daca e vreun locsor din apartamentul situat la etajul 4 care sa imi displaca. In fiece loc, imi regasesc cate o bucata de copilarie. Este un apartament bogat in mine in diferite etape ale vietii mele. Uof!..aproape ca imi dau lacrimile cand ma gandesc ca, timpul meu si al lor trece si tot trece.<br />
<br />
Bunicul meu are 79 de ani, si din omul drept, inalt, brunet cu ochii albastri, nu a mai ramas decat un batranel uscat si foarte obosit. Ochisorii i-au ramas tot albastri, tot frumosi, dar atat de ascunsi. Nu mai vad cheful acela de viata pe care il vedeam de fiecare data in ei. Bunicul meu a imbatranit in ultimele 6 luni, cat nu a imbatranit in toata viata lui. Zilele trecute am fost cu el la pescuit, exact cum mergeam in fiecare zi a copilariei mele. A fost mirific, ca o intoarcere in timp, si sunt fericit c-am mai prins ocazia sa mai merg cu el inca o data.<br />
<br />
Bunica mea are 77 de ani. Este un om de fier, de o incapatanare incredibila, cu o viata lunga in spate de probleme si mai multe coborasuri decat suisuri, insa de o blandete si de o ageritate fara pereche. Este omul care a reusit cu o mana de fier sa tina cumva familia aproape, mereu sa aibe o vorba buna pentru fiecare si, dincolo de tot, este fiinta care mi-a fost alaturi no matter what. Este intruchiparea aidoma personajelor din opera lui Creanga, este persoana alaturi de care am putut mereu sa ma ridic de jos cu forte noi si proaspete.<br />
<br />
Ei sunt bunicii mei. Damn it!, habar nu am cand a trecut timpul, habar nu am cand am ajuns la acest popas al vremii, habar nu am cum am ajuns ieri, cu bunicul alaturi, sa le vizitez "garsoniera" de langa padure, habar nu am cum m-am trezit ieri repetand, dupa ei, pasii pe care trebuie sa ii urmez in cazul in care unul dintre ei decide sa ma paraseasca? Habar nu am!<br />
<br />
Mai am nevoie de timp, mai am nevoie de ei si pacat ca, alte timpuri nu mai is...Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-72418590074612621142016-05-15T07:38:00.001-07:002016-05-15T07:38:55.763-07:00So... enough was enough, after all! Si, uite-ma cum stau livid pe canapea, seara de seara, cu paharul de vodca in mana (nu chiar, ad literam, in mana, ci zace bleg pe masa; astepand sa fie baut), cu tigarea fumandu-se singura in scrumiera. Singur. De fapt, cu Vitany.<br />
<br />
In articolul precedent scriam, citez:<br />
<span style="color: white;"><span style="background-color: #696a6a; font-family: "century gothic" , "verdana"; font-size: 13px; line-height: 24px; text-align: justify;">Oare ar trebui sa ma multumesc cu ideea ca nu tot ceea ce polizez are si rezultatul vrut? Ca s-ar putea ca, la finalul experimentului, eu sa fiu acela ce sfarseste a fi polizat, indirect si inconstient de propriul eu?</span></span><br />
<br />
Astfel ca, uite-ma cum tocesc tigare dupa tigare, stand inert pe canapeaua ce pat mi-a devenit, polizat si uzat. Mai slab cu 3-4 kg si, cel mai important, disimuland.<br />
<br />
Nu e ok. Nu e ok sa zac asa, sa astept neasteptatul si sa nu imi pot aduna gandurile. Eu NU sunt asa sau, cel putin, nu eram asa.<br />
<br />
Stiu de ce a ales sa puna stop. Stiu de ce a ales sa se retraga. Stiu!.. Cu toate acestea, ma simt uzat. Atat de mult mi-am dorit sa mearga chestia asta, incat cred ca am fortat prea mult totul. Aparent, este greseala mea favorita. :))<br />
<br />
Nu ma simt abandonat sau stupizenii de genu', nu ma simt pierdut in trafic, nu simt ca urasc, nu simt ca vreau sa pedepsesc, inteleg situatia; chiar o inteleg, numai ca imi displace teribil. Simt uzura greselii, toata uzura ei.<br />
<br />
Cand dracu' o sa invat ca nimeni nu (ma) merita in tot intregul universului meu si ca, toti sunt capabili numai pentru zecimi din mine? Cand o sa ajung sa pun in practica toti anii acestia pierduti pe terte canapele, sudand pahare de vodca?<br />
<br />
Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-68138097040142157.post-59733434496184077652016-04-09T10:50:00.001-07:002016-04-09T10:50:05.246-07:00Modestia intruchipata Cand anume este momentul corect sa iti dai seama ca a-ti pasa de cineva, cineva in sensul de partener/a, este confundat de catre cealalta persoana ca fiind inabusire? Stiu, stiu, nu asa se incepe un articol.<br />
<br />
De catva timp incoa' imi dau seama ca, s-ar putea ca eu sa interpretez oleaca gresit tendinta mea de a-mi pune amprenta pe cei din jurul meu. Adica, eu vad ca actiunile mele ar trebui sa aibe numai consecinte pozitive, in sensul ca pe baza a ceea ce stiu pana acum, cei din jurul meu ar trebuie sa profite de informatiile vitale pe care le detin. NOT, so not!!!<br />
<br />
Aparent, numai eu am aceasta minunata perspectiva. :)) Stiu, debordez de modestie!.. :))<br />
<br />
De fapt, situatia este, din ceea ce traiesc in momentul actual, complet diferita. In speta, ceea ce eu vedeam ( inca vad :D) ca fiind super constructiv, pentru cei din jurul meu nu este decat o alta demonstratie de control freak type. Asa ca, ma intreb: care este aceea limita dintre a fi de ajutor si a fi control freak?<br />
<br />
Este adevarat ca-mi place sa detin controlul si ca, extrem de rar, las pe celalalt sa preia controlul. Dar, intr-un anume fel ciudat, asta reprezinta modul meu de aparare si, intr-un fel si mai ciudat, reprezinta semnatura mea. Asta mi-s!<br />
<br />
Nu ma mai pot schimba, nu am facut-o pana acum si, CLAR, nu am sa incep de acum. Macar stiu ca daca o gafez, m-asum. M-asum pentru tot ceea ce am gafat. Dar, atentie!, a ma asuma nu echivaleaza cu intentia mea de a-mi cere scuze. Adica, hai sa nu hazardam; nu s-a nascut inca sagetatorul care sa isi ceara scuze si sa se si asume. Ori una, ori alta!<br />
<br />
So, pe final de articol, ma iubesc exact asa cum sunt si TU ai fi, in mod cert, nebun sa nu iubesti tot ceea ce reprezint. Am zis.Sebbashttp://www.blogger.com/profile/09694024559557793977noreply@blogger.com0