Jamais-ul, in acceptiunea mea!...

     Teoretic, un cuvant simplu, folosit des. In aparenta, greutatea unui cuvant difera in contextul in care este folosit. Ceea ce denota o oarecare simplitate a lucrurilor, nu?
     Totusi, in unele cazuri se pot distinge anumite cuvinte ce pot distruge sau imbunatati traiectoria unui destin. Precum ar fi: "iubire", "despartire", "moarte" sau "admis", etc. Dar, daca ne-am intalnii numai cu aceasta categorie de cuvinte, ne-am pregati, cumva, si am stii cum sa ne controlam...
      Din pacate, interveni o alta categorie de termeni care nu numai ca ne devasteaza vietile, dar ne si impune o obligativitate: "intotdeauna'", "nimic", "totul" sau "niciodata".
     Eee, acest ultim exemplu am senzatia ca, transmite cu atata putere "totul", "nimicul"!!! Il consider un cuvant urat; ar trebui considerat ilegal.
     "Nu am sa il mai vad niciodata!" - auch!.. Cine poate vizualiza aceasta fraza? Eu, cu siguranta nu! Asta, in definitiv, imi trimite doar tristete, deznadejde si tot asa.
     Culmea, exista si o parte pozitiva in toata "uratenia" aceasta: " Eu nu am sa te parasesc niciodata!" - bineinteles ca, tuturor ne-ar placea sa credem ca, propozitia are oaresice adevar in ea. Numai ca, noi suntem inde-ajunsi de destepti sa stim ca, o astfel de promisiune, nu are o baza reala. Orice inceput are si un sfarsit. Din fericire! (sau, din pacate, dupa caz)
     Cu toate incarcatura pozitiva a propozitiei de mai sus, nu putem anula substratul negativ. El este partea dominanta a termenului.
     De asemenea, de fiecare data cand aud acest cuvant, inerent imi "apare" o imagine posomorata, trista, clar negativa. Asa ca, in contradictie totala, AFIRM :
      " Niciodata sa nu (mai) spui niciodata !"
Read More...

Pur sarcasm sau simpla agresivitate verbala?

     Am incercat sa scriu si sa rescriu acest articol si ma tot poticnesc. Pentru ca, am senzatia uneori ca, m-as disculpa; alteori simt ca, e nevoie sa pun punctul pe "i". In fine, intr-un final ma gasesc tot scriind la acest 'minunat' articol. :))
     Ideea mi-a venit dupa ce l-am rugat insistent pe un amic de-al meu sa lase agresivitatea verbala la un nivel mai domol, la care el, sec, imi raspunde ca nu e agresivitate, ci doar pur sarcasm. In mod direct, m-am simtit ofensat. De ce? Pai, e simplu: de cand sunt (iarasi) singur am considerat ca, mi-am rafinat stilul sarcastic de a conversa. Am avut toate atributele necesare care sa imi dezvolte aceste 'aptitudini' sfidatoare, antisociale (pot spune). Pana mi-a dat cu 'firma' in cap acest amic. :))
     Asa ca, m-a pus pe ganduri! Care este limita dintre un sarcasm fin si pura agresivitate verbala? Puteam sa jur ca, eu ma incadrez la sarcasm. :(
     Dar, se pare ca, incet-incet pierd din teren si, s-ar putea, ca  intr-adevar, sa nu mai fiu sarcastic. Sau lumea sa-mi perceapa gresit abordarea. Cert e ca, din ce in ce mai des interlocutorii sunt mai distanti:))
     Prefer sa fiu mai intepator atunci cand vorbesc cu cineva, sa il provoc sa gandeasca, sa imi adreseze replici inteligente. Sau, pur si simplu, sa se retraga din conversatie daca nu poate sa ma 'bata' in replici. Cer oare prea mult cersind putin IQ?
     Al naibii sarcasm! Pardon, agresivitate verbala...
Read More...