Titlu...

                 Stateam si ma gandeam minute si minute ce anume titlu sa ii pun postarii. Jeez!.. Ce simplu fu, titlul meu este : TITLU!
           Nu am gasit un titlu potrivit caci, nu am un subiect anume de discutie, o tema sau mai stiu eu ce. Scriu pentru ca asta simt sa fac. Sa ma eliberez (oarecum) de niste tensiuni ce nu imi dau pace. Recunosc, resimt lipsa unor oameni din viata mea, dar, din simplu fapt ca-mi lipseste suportul lor moral. Asa ca, scriu.
          Azi sunt anost, si nervos si trist si entuziast. Azi sunt altfel. Clar! Au trecut 3 luni de cand viata mea s-a schimbat. Nu stiu daca in bine, dar cu siguranta s-a schimbat. Sunt bucuros c-am devenit mai constient de actiunile mele, dar sunt mai nervos ca atatia amar de ani am vegetat si ca mi-a placut sa 'stau' intr-o supa calduta, vorba unui amic.
          Totodata, ar trebui sa ma gandesc la ziua de maine ca si cum ziua de ieri parca n-ar fi fost, iar cea de azi este insignifianta. De altfel, conform anilor mei ar trebui sa fiu mai cerebral, mai rece, mai matur, dar daca nu vreau? Daca mai vreau sa gust din ambiguitatile imaturitatii? Sa simt ca stau pana la 5 dimineata pierzand timpul aiurea prin bodegi si ignorand ca, peste alte 2 ore ar trebui sa ma trezesc si sa fiu 'batran'. NU vreau sa ma supun majoritatii.
           Pe de alta parte, in ultima perioada tot primesc lectii din care ar trebui sa invat ceva; cum spunea fostul meu: lectii karmice. Prima lectie 'karmica' a fost atunci cand m-am intalnit cu un tip pe care nu l-am mai vazut de ani buni. Am hotarat sa mergem sa mancam undeva si, unde am ramas aproape 2 ore vorbind nimic, si facand de toate: impaturit servetul de 'n' ori, maturat firimiturile de pe masa, fumand precum un turc. De ce? Simplu, in anii in care nu ne-am vazut nu am facut absolut nimic ce se merita a fi amintit. Damn! urata senzatia.:(
         A doua lectia a fost si mai dura. Acum cateva zile m-am reintalnit cu o fosta colega de liceu. Amintiri, un vin bun, muzica acelor vremuri in surdina, rasete, bancuri, uitat peste albumele cu poze, etc. La plecare, am avut un gust atat de amar, si un sentiment de goliciune. Parca ieri eram nebuni si adolescentini. Parca azi suntem maturi si responsabili si cugetati. Parca!
         Am 27 de ani si ma simt de parca acum incepe viata mea. Maine este ziua in care nu ma simt mai batran, ci mai tanar ca niciodata.
        Sunt nebun, inconstient, imatur, taios, deci exist! 
        Titlu!
Read More...