Invitatie la ... zambit!

    Recent, extrem de recent as putea adauga, o colega de munca m-a rugat sa ii dau niste motive pentru care sa zambeasca. Asa ca, plin de entuziasm, ii spun ca mai e un pic si va intra salariul. N-a fost bun argumentu'. Apoi i-am spus ca e vremea superba afara pentru mijlocul lui noiembrie; neah, nici asta nu fu inde-ajuns bun.

     Si, in timp ce ma chinuiam sa imi gasesc motive, mi-am dat seama cat de tamp is. Eu, cel putin, nu am nevoie de nici macar un sigur motiv ca sa zambesc. 

     Zambesc pentru ca vreau, pentru ca pot, pentru ca n-am motive, pentru ca e urat/frumos afara, pentru ca...

    In ultimele luni, am avut 2 socuri; diametral opuse: unul stupid, parca din telenovela desprins, altul cutremurator. Nu are rost sa insir aici detaliile legate de aceste socuri, insa pot afirma cu mana pe inima ca ele, socurile, coroborate m-au trezit din stupizenia cotidiana in care ma cufundasem. Ele au reusit sa ma faca sa rad din nimic, sa zambesc tamp, sa devin putin mai aerian decat deja eram. 

    Inca sunt impiedicat in ceea ce priveste mentinerea amicitiilor, inca sunt putin uracios/rautacios, inca mai am reminescente din anii si anii de aroganta adolescentina, DAR... zambesc! 

     Zambesc chiar si in poze, si va garantez ca e maaare lucru. Eu nici macar nu faceam poze daca nu eram in unghiul de fix grade, privirea malefica, pardon manly, pardon idioata, botul perfect tuguiat, etc, etc...iar acum, eh!, acum am poze in care chiar rad. Hm! 

    As vrea ca si voi sa radeti, chiar si aceia cu care eu interfer, sa zambiti, sa fiti mai veseli, mai pozitivi.

    As vrea sa va invit la ... zambit!
Read More...