O suta si una de ... broaste

     Este recomandabil sa iti traiesti viata dupa propriile reguli. De fapt, iti recomand din suflet sa iti traiesti viata doar dupa regulile tale. Dar stii ce: nu pare asa de simplu, nu?

     Iti mai dau una: esti liber sa ignori orice dogma impusa de oricine din jurul tau!

     Dar nu e asa simplu, nu? Normal ca nu e. Nimic nu e simplu in viata asta. Mai intai ascultam (ca fraierii) de povetele rudelor noastre - doar ei stiu cel mai bine ce sa faci in orice situatie, apoi ascultam de gasca de prieteni din liceu, apoi plecam urechea la gasca din facultate si apoi...ehe, apoi ne dam seama cat de fraieri am fost. 

     Fiecare experienta pe care o traim este unica. Unica! Gandim diferit, avem interactii diferite, sarim la concluzii mai pripit sau nu, suntem mai obiectivi/subiectivi si lista e endless. Suntem oameni diferiti, nu putem sa aplicam nici gand experienta altora ca solutie pentru experientele noastre. Beleaua e ca nu credem gogoasa asta pana nu suntem raniti. Pana nu traim esecul, despartirea de iubit/a, de prieteni dragi, etc...pana nu ne lovim cu capul de tocul de la usa.

     Si, cand ajungem in momentul acela devenim, in sfarsit, broaste. Nu, nu, glumesc! Devenim unici. Devenim umani, invatam sa acceptam ca avem si plusuri si minusuri. Ca avem momente de manie si momente de bucurie, momente de iubire si momente de singuratate. Si, in acest moment, devenim constienti de puterea care zace in fiecare din noi. 

     Invatam sa ne uitam mai atent la, ceea ce poate, facem sau faceam gresit, incepem sa fim mai humble cu noi insine, incepem sa ne recalibram placerile. Unii dintre noi descopera yoga, altii drumetiile, dar absolut toti descoperim cat de mult ni se usureaza viata daca plecam urechea doar la regulile noastre. 

     Beleaua e ca nu traim intr-o utopie. Hai sa fim seriosi, perioada hippy e de mult apusa, drept urmare prea putini oameni au curajul sa se detaseze de dogmele sociatatii in care traim. Asa ca avem in jurul nostru o pleiada de astfel de oameni care sunt extrem de usor de identificat: pareristi, super judgy, discriminare in felurite forme, negativisti, victime absolute, samd. 

     Si lucrul acesta ma sperie. Ma sperie grav! 

    Cu siguranta stiti povestea cu printesa care saruta broscoiul care se transforma in printul perfect? Nu imi doresc un print perfect, imi doresc un om unic plin de imperfectiuni pe deplin acceptate de catre el, fie ca imi va deveni prieten sau bf.

     Am o intrebare: oare cate broaste ar mai trebui sa sarut?

Read More...

Left behind

     Hai, spune-mi sincer: cate prietenii ai adunat pana acum? Dar cate prietenii ai castigat intre timp? 

     Cati oameni ai lasat sa iti fie aproape, curat, la bine si la cel mai incapatanat rau? 

     De cate maini ai nevoie ca sa iti poti enumera incet si fara graba cei care ti-au surprins asteptarile? 

    Cate ore ai petrecut sub clar de luna sau sub arsita soarelui razand pana la urechi de toate nazbatiile si pataniile prietenilor tai? 

    La cate milestone-uri ai fost partas/a zambind, poate, strengar/a alaturi de prieteni? Sau, la polul opus, cate firimituri si tigari facute posta impreuna ati facut? 

    Rogu-te, nu-mi raspunde mie, doar raspundeti sincer tie! 

    Sa fie cu zen. 🙂

Read More...

De profesie, PR

     Minimum 3 luni de stat in casa inseamna prea multe zile consecutive de stat tu impreuna cu tine. Si este oarecum ciudat pentru ca pot spune ca am rezistat surprinzator de bine. Mai ca imi vine sa ma pup singurel pe frunte. De cand ma stiu, am evitat sa imi iau prea multe zile de concediu de teama sa nu raman prea mult eu cu mine insumi - singurel cu toate gandurile mele. Si, uite! m-am descurcat nesperat de bine.

    Revenind la oile noastre, ma tot gandesc lately la mine. Stiu, socant! Dar nu in sensul filosofic sau retrospectiv sau mai stiu eu ce, ci la toate situatiile cand am fost rugat de catre vreun amic, apropiat, familie, sa ofer detalii despre cei din jurul meu sau cu care am interferat vreodata.

     Asa ca mi-am adus aminte ca au fost nenumarate situatii cand am fost sunat pentru a fi intrebat ce stiu despre x-ulescu sau ce parere am despre y-ulescu and so on.

     Din acelasi meniu, pot aminti ca destul de recent am aflat ca si eu am fost o "stire" fierbinte pe buzele unor persoane. In cazul meu, stire livrata fara niciun beneficiu ulterior, ceea ce ma face sa ma simt asa de "ieftin". Glumesc desigur!

     De ce isi doresc oamenii sa afle mai intai the dirty secrets inainte de a afla cum este omul respectiv in real life? De ce simt nevoia sa isi insuseasca parerea altora, subiectivismul altora sau, mai grav, rautatea altora, inainte de a cunoaste un om?

    Oare suntem atat de avizi de a stii totul, de a stapani totul, de a ne simti in control tocmai din frica sa nu fim luati prin surprindere si, pe cale de consecinta, sa credem ca am putea fi raniti? Sau e doar, pur si simplu, dorinta noastra sa stim totul?

    Recunosc ca ma sperie teribil gandul ca s-ar putea sa nu mai existe niciun om in jurul meu care si-ar dori sa ma cunoasca pe mine, natural, la o intalnire sau etc. Ma sperie gandul ca fiecare om cu care interactionez stie, din auzite, de la acesti PR things about me.

     De ce le spun PR? Pentru ca e simplu: aduna informatii pe care le imprastie in jur pentru beneficii ulterioare sau, cel mai grav, fara niciun beneficiu. Cred ca aceasta ultima categorie este si cea mai rea. Sa oferi detalii despre ceilalti fara sa ceri o "plata"... damn it! Este complet lipsit de logica!

    Stiu ca traim intr-o era a tehnologiei, stiu ca suntem toti, fara echivoc, dependenti de telefoane si super activi pe retelele de socializare. Stiu ca suntem inconjurati de carcotasi si pareristi. Stiu ca ne dorim sa stim cat mai multe si cat mai diverse.

    Stiu si sunt constient de toate acestea, insa please oferiti-i celuilalt posibilitatea sa va ofere accesul la universul lui unic. Lasa-l sa iti arate ce misto poate ca e lumea lui si, abia apoi pleaca-ti urechea la pr-isti.

    Crede-ma, ai putea fi surprins de outcome!!! 😉😉😉

Read More...

Raison d'etre

      Uof!... asta-i dura.

     3 ani. 3 ani de cand tot incerc sa imi dau seama ce vreau de la mine. Sa aflu cine sunt? Sa descopar cum sa ma adun de pe jos. Beleaua e ca nu simt ca m-am adunat prea mult. Bucati care nu isi mai gasesc locul in mine. E foarte dificil nu sa afli cine esti, ci sa stii cum sa iti gasesti motivul sa fii. Sa mai fii…

     Si ce te faci cand te-ai obisnuit sa nu lasi niciodata pe nimeni prea aproape de tine? Ce te faci cand este genul de situatie prin care, chiar nu poti sa o rezolvi de unul singur? Dar daca am mai adauga la aceasta "reteta" si niscaiva orgoliu? 

    Incepi sa te minti, sa te minti ca totul va fi bine. Te arunci in tot felul de proiecte. Incerci sa fii tipul ala misto care erai before. Care zambeste si ofera sfaturi si care incearca sa isi mentina arborat falsul optimism. Pana cand cel mai mic aspect negativ te scoate din ritm - fie ca ai uitat sa dai save la un excel la care ai lucrat foarte mult, fie ai o zi proasta ori fie oricare alt amanunt insignifiant. Rezultatul este o cadere libera direct in abisul ascuns cu grija sub pres.

    Ce sa vezi!, esti inapoi in baltoaca ta. De fapt, nu! Esti si mai jos, pentru ca in acest rastimp ai mai adunat ceva balast sub pres; pe care clar nu ti l-ai clarificat. De ce naiba ai vrea sa deschizi cutia Pandorei?

    Si atunci incepi sa te intrebi care este de fapt ton raison d'etre? 

    Eu inca nu mi l-am gasit, dar am stiut mereu ca sunt un tip care nu accepta un lucru doar asa cum e. Fara sa ii ofer putina ratiune si foarte multa curiozitate. Sunt in cautarea mea, de cel putin 3 ani.

    Imi doresc sa cred ca si tu, draga cititorule, esti in marea aventura de a-ti cauta Raison d'etre-ul. 

    Deci, unde ai ajuns?

     

Read More...