Raison d'etre

      Uof!... asta-i dura.

     3 ani. 3 ani de cand tot incerc sa imi dau seama ce vreau de la mine. Sa aflu cine sunt? Sa descopar cum sa ma adun de pe jos. Beleaua e ca nu simt ca m-am adunat prea mult. Bucati care nu isi mai gasesc locul in mine. E foarte dificil nu sa afli cine esti, ci sa stii cum sa iti gasesti motivul sa fii. Sa mai fii…

     Si ce te faci cand te-ai obisnuit sa nu lasi niciodata pe nimeni prea aproape de tine? Ce te faci cand este genul de situatie prin care, chiar nu poti sa o rezolvi de unul singur? Dar daca am mai adauga la aceasta "reteta" si niscaiva orgoliu? 

    Incepi sa te minti, sa te minti ca totul va fi bine. Te arunci in tot felul de proiecte. Incerci sa fii tipul ala misto care erai before. Care zambeste si ofera sfaturi si care incearca sa isi mentina arborat falsul optimism. Pana cand cel mai mic aspect negativ te scoate din ritm - fie ca ai uitat sa dai save la un excel la care ai lucrat foarte mult, fie ai o zi proasta ori fie oricare alt amanunt insignifiant. Rezultatul este o cadere libera direct in abisul ascuns cu grija sub pres.

    Ce sa vezi!, esti inapoi in baltoaca ta. De fapt, nu! Esti si mai jos, pentru ca in acest rastimp ai mai adunat ceva balast sub pres; pe care clar nu ti l-ai clarificat. De ce naiba ai vrea sa deschizi cutia Pandorei?

    Si atunci incepi sa te intrebi care este de fapt ton raison d'etre? 

    Eu inca nu mi l-am gasit, dar am stiut mereu ca sunt un tip care nu accepta un lucru doar asa cum e. Fara sa ii ofer putina ratiune si foarte multa curiozitate. Sunt in cautarea mea, de cel putin 3 ani.

    Imi doresc sa cred ca si tu, draga cititorule, esti in marea aventura de a-ti cauta Raison d'etre-ul. 

    Deci, unde ai ajuns?