De ce ne maturizam?

     Nu am cum sa nu ma gandesc la cat de naivi suntem noi oamenii. Iesim plini de vise din adolescenta si speram ca prima noastra relatia va dura o vesnicie. Pentru unii dintre noi, rarisimi de altfel, chiar dureaza. Pentru astia ceilalti dureaza cat o clipita de decada.

     Apoi, dupa aceasta prima relatie, decidem ca nu trebuie sa ne lasam demoralizati doar pentru ca o relatie nu a mers. Asa ca ne aventuram si mai idealisti in urmatoare relatie pentru ca, bineinteles, aceasta este THE ONE. Care va dura, logic, o vesnicie.

    Si faci un an de relatie. Fain milestone! Esti mandru/a nevoie mare. Esti in sfarsit in relatia aia care va dura la infinit. Fluturi in stomac, zambete, rasete multe, stiti voi… tot tacamul. Si mai faci un an de relatie perfecta; si inca unul, si inca unul, si.. tot asa. Pana cand te vei trezi intr-o dimineata oarecare si te vei simti strain/a in casa voastra, in patul vostru. Refuzi emotiile ce iti ineaca utopia. Le refuzi pentru ca ele nu pot fi reale. Tu ti-ai dorit ceea ce ai in juru-ti! Tu cu mana TA ai construit ceea ce acum iti repugna total. Nu iti lipseste nimic. De ce iti faci una ca asta? Ce e in mintea ta? Ce e in inima ta?

    Exact! Exact! De ce?

    Gatuit/a de decizia pe care ai ales-o, iti strangi lucrurile si pleci. Inima iti bate tare, tare si te intrebi ce naiba a fost in mintea ta. Oare este decizia corecta? Cu intrebarile de-a valma si fara niciun raspuns decizi totusi sa mergi mai departe. Indiferent de consecinte.

    Si il gasesti pe el/ea. Este diferit fata de tot ceea ce ai avut. Nu este exact genul de persoana la care te-ai uita si, totusi, nu iti poti dezlipi ochii. Te simti super atras de el/ea chiar daca are toate defectele care ar fi un big turn off. Asa ca decizi, contrar ratiunii, sa te arunci inainte in aceasta noua relatie. Dupa cateva milestone-uri, ramai iarasi singur/a.

    Nu ai mai fost rational/a, ai fost sentimental/a. Daca data trecuta nu a mers pentru ca ai fost prea organizat/a si prea robotel, acum, acum ai fost tocmai opusul. Cu ce gresesti oare?

    Nu exista un raspuns corect sau raspuns gresit. Insa existam noi care ne mai ridicam cate un zid ori de cate ori ne ridicam de jos.

    Pana la urma ce naiba inseamna sa fii matur? Eu cred ca, din pacate, reprezinta numarul de randuri de ziduri ridicate in jurul acelui adolescent idealist.

   
Read More...

No expectation at all

     Stiti ce? Am stat mai bine de 10 zile sa ma perpelesc. Sa ma gandesc, sa diger, sa imi spun ca nu este vorba despre mine, ca eu sunt smart, bine, ok, ca nu trebuie sa o iau personal. 10 zile in care mi-am spus in fel si chip ca eu sunt OK.

     Dar stiti ce?

     Eu sunt o multitudine de actiuni, zambete, dorinte, glume proaste, suuuuuper implicat in tot ceea ce fac si, cel mai important, sunt un om care are asteptari. O gramada de asteptari.

     Pe 25 februarie, o colega din departamentul meu a decis ca e momentul sa ma puna la punct. De ce? Habar nu am, caci nici pana in momentul de fata nu mi-a explicat de ce. Discutia noastra a fost, de fapt, o ploaie de cuvinte de critica imprastiate in eter. Cuvinte dure aruncate asa aiurea, fara niciun correspondent faptic. Dar nu cuvintele au durut, ci faptul ca si-a permis sa intre in viata mea, personala, cu bocancii.

     Ceea ce mi-a ramas intiparit in minte a fost reactia celor din jurul meu. Cumva am fost, blamat. Am fost ascultat, dar nu crezut. Se tot vorbeste despre transparenta si comunicare si cat de implicati trebuie sa fim. Astea sunt asteptarile pe care le avem si pe care ni le dorim.

     Dar cat, cu adevarat, facem ceva in sensul acesta? Au trecut mai bine de 10 zile de la acest eveniment si nimic nu s-a schimbat. Totul decurge ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum nici nu a existat ziua de luni. Guys, ASA NU!

     Vreti schimbare, atunci schimbati ceva!!! Vreti sa fiti ascultati, atunci ascultati!!! Nu mai judecati! Nu mai puneti etichete doar pentru ca asa e mai simplu sa rezolvati un issue.

    Eu am ramas blocat pe cele spuse de catre colega mea, de care habar nu aveam ca as fi intr-un conflict. Eu sunt acum intr-o alta noapte alba, cu toate ca sunt super obosit, blocat in acele cuvinte. Si, va rog, nu ma luati ca asta e viata si ca nu totul e roz. Stiu ca nu totul e roz, caci de 2 ani tot ma minimez, si ma modific, si tac, si zambesc si fac tot posibilul sa ma simt naibii parte din ceva.

     Este aproape ora 2 noaptea si mainile imi tremura pe clapele laptopului. Mi-am facut nu stiu cate procese de constiinta, ca nu cumva sa fiu iarasi unfit, pentru ca scriu despre asta. Dar mi-am adus aminte ca toata viata mea am fost unfit. La scoala, pentru ca eram prea tocilar, la facultatea pentru ca eram gay, la joburile anterioare pentru ca eram prea direct, iar aici aparent pentru ca... toate cumulativ.

     Dar, enough is enough.

     Vreti schimbare, atunci schimbati-va!
Read More...

Cat valoreaza 4 litere?

     Daca vorbim despre tumultul din aceasta perioada, as putea spune ca valoreaza cat pofteste partenerul amorezat. 😉 Insa, nu despre aceasta valoare imi doresc sa va vorbesc.

     Cat credeti ca valoreaza 4 litere asezate, aparent aiurea, intr-un cuvant? Cineva apropiat mi-ar spune ca mai bine de o decada de decizii distructive. 

     Hai sa va ofer un indiciu, astea sunt literele: A, C, E, I, N, P, S, T, U.

     Nu au nicio noima, nu? Asezate asa, in ordine alfabetica, sunt doar niste litere care nu par sa aiba nicio valoare. Nici financiara, nici sentimentala, nici nimic. Si, totusi, aceste 4 litere m-au provocat sa scriu in sfarsit un nou articol pe acest blog. Nu au trecut decat aproape 12 luni de la ultimul articol publicat.

    Deunazi, stateam pe balconul de la job, impreuna cu persoana care mi-a "dat" aceasta provocare. Dat nu e chiar corect spus, caci doar imi povestea cu oleaca de furie cum 4 litere au transformat mood-ul fain in care se afla. Si, in timp ce imi povestea, mintea mea deja fugise catre niscaiva situatii similare.

     De exemplu, cum niciodata nu am stiut conotatia cuvantului TATA, si ca foarte multi ani (uneori prea multi ani la rand) chiar si cuvantul MAMA mi-a fost complet strain. Sau cum, acum aproape 2 ani (culmea pe 14 februarie), cuvantul LOVE mi-a fost furat din inima complet. Ceea ce a dus, inevitabil, mai intai la o salbaticie sociala, apoi m-a aruncat intr-o depresie, culminand cu izolarea mea aproape completa. Dar seria nu continua numai cu chestii negative, caci are si nuante pozitive. Am descoperit cuvantul AMIC, si cat de important este sa ai alaturi de tine ca partener de drum acest cuvant. 

     Acum, pe buzele mele, pe sufletul meu, pe viitorul meu sta bine impregnat un alt cuvant foarte important pentru mine: CASA. Imi doresc casa mea, unde sa imi astern sufletul, sa imi invit cuvantul AMIC si, clar cuvantul MAMA, unde sa imi cladesc linistea impreuna alaturi de cuvantul LOVE. Unde sa simt ca ma redescopar pe MINE.

     Si, inca ceva: numele meu este Amalia. Amalia PEIU.
Read More...