Despre a trai si alte tampenii...

    Cateodata stau si ma hlizesc la cat de ciudata si intortocheata poate fi viata uneori! Cum ieri eram complet dezolat, cum credeam ca tot ceea ce fac are o finalitate imediata. Cum tot ceea ce ma inconjoara isi da obstescul sfarsit. Hm!
    Azi stau si ma uit. Si citesc tampenii. Si incerc sa imi adun 'putinele' ganduri in speranta ca-n toata nebunia asta am sa ma regasesc. Cred ca aici e, de fapt, problema. Cred ca mi-am pierdut identitatea.
    Constrans de evenimentele recente, am uitat sa ma iubesc. Sa-mi dedic timp, sa ma rasfat, sa uit de toti si sa redevin al meu. Pentru ca, la urma urmei, eu imi apartin mie, si nu celorlalti.
    Nu recunosc nimic din ultimii ani, parca am fost sedat si am trait intr-un alt univers; parca m-am trezit intr-o dimineata curios de ceea ce se intampla in cealalta dimensiune si mi-am dorit si eu sa acced. Si am acces. Si am fost al vostru, si fiecare dintre voi ati luat cate o bucatica din mine, in mod voit sau nu. Si, mi-am invatat lectia.
    Nu-mi vreau anii inapoi, caci au reprezentat o experienta frumoasa, cu suisuri si coborasuri, dar ma vreau pe mine cu aceeasi nebunie de atunci; cu mine miserupist, si nu pe cel de azi - perfectul.

    Asa ca, asta-mi doresc de sarbatorile astea stupide: pe Hosham!
Read More...

Implicatiuni si complicatiuni

     Tind sa cred ca, pe an ce trece, evoluez social si involuez sentimental. Parca altadata, nu ma prea sinichiseam daca celuilalt ii pasa de mine or ba. Acum ca pe-o ofensa iau totul. Imi place sa cred ca e o forma (inutila) de sarcasm, dar nu cumva incerc sa disimulez altceva ?
     Iarasi ma duc cu gandul la terte situatii, sperand sa gasesc o noima in toata invalmaseala asta de evenimente; sunt eu intr-atat de complicat, incat nimeni nu-mi poate satisface minimul de fixatii pe care le am, sau, pur si simplu, cei ce ma inconjoara nu-mi sunt ceea ce-mi par? 
     Intrebari stupide la o ora mult prea tarzie in noapte! Am senzatia ca, uneori izolarea si/sau detasarea, reprezinta, in mod cert o defectiune intr-o complicatiune. Dar e atat de benefica!
     
Read More...

Instigare la evolutie!!!

     Ceva din interiorul meu imi spune, aproape in fiece dimineata, c-ar trebui sa ma fortez sa fac mai multe si mai multe, si ca pot fi orice-as vrea. Dar, in contradictie totala, primesc indoieli, lipsa de incredere si stari de plafonare.
     Oare toate aceste paradoxuri fac parte din transformarea mea? Oare izolarea mea continua, si starile prin care trec sunt mandatorii?
     Fuck!.. uneori ma simt c-as fi intr-o continua competitie cu EUL de anul trecut, cu EUL de acum 2 ani, si tot asa. :))
     Nu ma intelegeti gresit, ma simt bine pentru fiecare pas pe care il fac, si care ma aduce in punctul in care cred ca sunt pe drumul bun. Dar, stiti!, eu mereu am fost tipul contradictiilor; si nu cred ca exista mai mult de 2 decizii in viata mea pe care sa nu le fi regretat absolut deloc. De aici, si mirarea mea!
 
     In fine, ciudata e fiinta umana, si ciudat sunt eu.
 
Read More...

Pura curiozitate, or senilitate!

     Radeam mai devreme ca, mi-as fi dorit sa fi scris un alt articol stupid despre cum sa nu fii negativist citind ceva complet negativist. :)))
      Si am ras, si am ras. Stiti de ce ma hlizesc precum un prost?!? Simplu, pentru ca unul dintre colegii mei m-a intrerupt din scrierea respectivului (negativist) articol, pentru a-mi arata un filmulet stupid de pe Youtube, cu un grup de oameni facand imposibilul. Si, doar la finele filmuletului mi-am dat seama cat de prost sunt. Atat de prost!
     Viata e atat de frumoasa si atat de SIMPLA! E atat de usor sa te detasezi si sa te amuzi de acele lucruri marunte ce-ti fac viata infinit mai frumoasa si mai interesanta, incat parca iti e rusine c-ai pierdut tot timpul in van, intalnind oameni fazi, si facand parte din cercuri insipide.
     Refuz sa cred ca, atatea clipe din viata mea am irosit pentru oameni ce nu au meritat, poate nicio secunda. Sa ii cunosc, sa le explic, sa-i sustin, sa ma aibe.
     Este un principiu simplu, ce incet-incet incep a-l digera: "daca voi nu ma vreti, [iaca] nici eu nu va vreu" ( vorba lui Lapusneanu).
     Gresesc, oare? Nici vorba, timpul meu nu mai sta in loc...si eu, chiar imi doresc sa ma bucur de mine, si de mine, si de mine. Si atat!


    Ego sum qui sum! :)



   
   
Read More...

Jamais-ul, in acceptiunea mea!...

     Teoretic, un cuvant simplu, folosit des. In aparenta, greutatea unui cuvant difera in contextul in care este folosit. Ceea ce denota o oarecare simplitate a lucrurilor, nu?
     Totusi, in unele cazuri se pot distinge anumite cuvinte ce pot distruge sau imbunatati traiectoria unui destin. Precum ar fi: "iubire", "despartire", "moarte" sau "admis", etc. Dar, daca ne-am intalnii numai cu aceasta categorie de cuvinte, ne-am pregati, cumva, si am stii cum sa ne controlam...
      Din pacate, interveni o alta categorie de termeni care nu numai ca ne devasteaza vietile, dar ne si impune o obligativitate: "intotdeauna'", "nimic", "totul" sau "niciodata".
     Eee, acest ultim exemplu am senzatia ca, transmite cu atata putere "totul", "nimicul"!!! Il consider un cuvant urat; ar trebui considerat ilegal.
     "Nu am sa il mai vad niciodata!" - auch!.. Cine poate vizualiza aceasta fraza? Eu, cu siguranta nu! Asta, in definitiv, imi trimite doar tristete, deznadejde si tot asa.
     Culmea, exista si o parte pozitiva in toata "uratenia" aceasta: " Eu nu am sa te parasesc niciodata!" - bineinteles ca, tuturor ne-ar placea sa credem ca, propozitia are oaresice adevar in ea. Numai ca, noi suntem inde-ajunsi de destepti sa stim ca, o astfel de promisiune, nu are o baza reala. Orice inceput are si un sfarsit. Din fericire! (sau, din pacate, dupa caz)
     Cu toate incarcatura pozitiva a propozitiei de mai sus, nu putem anula substratul negativ. El este partea dominanta a termenului.
     De asemenea, de fiecare data cand aud acest cuvant, inerent imi "apare" o imagine posomorata, trista, clar negativa. Asa ca, in contradictie totala, AFIRM :
      " Niciodata sa nu (mai) spui niciodata !"
Read More...

Pur sarcasm sau simpla agresivitate verbala?

     Am incercat sa scriu si sa rescriu acest articol si ma tot poticnesc. Pentru ca, am senzatia uneori ca, m-as disculpa; alteori simt ca, e nevoie sa pun punctul pe "i". In fine, intr-un final ma gasesc tot scriind la acest 'minunat' articol. :))
     Ideea mi-a venit dupa ce l-am rugat insistent pe un amic de-al meu sa lase agresivitatea verbala la un nivel mai domol, la care el, sec, imi raspunde ca nu e agresivitate, ci doar pur sarcasm. In mod direct, m-am simtit ofensat. De ce? Pai, e simplu: de cand sunt (iarasi) singur am considerat ca, mi-am rafinat stilul sarcastic de a conversa. Am avut toate atributele necesare care sa imi dezvolte aceste 'aptitudini' sfidatoare, antisociale (pot spune). Pana mi-a dat cu 'firma' in cap acest amic. :))
     Asa ca, m-a pus pe ganduri! Care este limita dintre un sarcasm fin si pura agresivitate verbala? Puteam sa jur ca, eu ma incadrez la sarcasm. :(
     Dar, se pare ca, incet-incet pierd din teren si, s-ar putea, ca  intr-adevar, sa nu mai fiu sarcastic. Sau lumea sa-mi perceapa gresit abordarea. Cert e ca, din ce in ce mai des interlocutorii sunt mai distanti:))
     Prefer sa fiu mai intepator atunci cand vorbesc cu cineva, sa il provoc sa gandeasca, sa imi adreseze replici inteligente. Sau, pur si simplu, sa se retraga din conversatie daca nu poate sa ma 'bata' in replici. Cer oare prea mult cersind putin IQ?
     Al naibii sarcasm! Pardon, agresivitate verbala...
Read More...

For cowards there's no rewards!

      Titlul l-am auzit recent intr-un vers al unei participante de Eurovision. (relax, nu fac nicio reclama!). Exact in acel moment vorbeam cu un tip, despre ura. Vrand-nevrand am corelat informatiile, si mi-am dat seama ca, intr-adevar acei oameni ce urasc sunt, de fapt, niste oameni lasi.
      Tind sa cred ca, ne este mult mai usor sa punem pe cineva in categoria celor pe care ii uram, decat sa precupetim un minimum de efort si sa ii iertam, efectiv pentru a ne usura pe noi de povara unei karme negative. Gresesc, oare?
      Sa fim seriosi, nu este absolut greu sa incercam macar o data pe saptamana sa fim un pic mai intelegatori, indiferent ca vine vorba de vanzatoarea de la magazinul din colt, fie ca e vorba de cel/cea care ne-a frant inima. Fratilor, daca un lucru/relatie/whatever s-a terminat, inseamna ca s-a-ntamplat dintr-un motiv independent de noi. Nu vorbesc de situatiile in care vina este exclusiv a noastra, bineinteles!
     Ideea de baza ar fi ca, uneori este mai bine sa incercam sa iertam. Nu spun ca mie-mi iese, dar spun, totusi, ca a incerca este mai bine decat a fi uracios.
     In fond si la urma-urmei sa nu uitam, totusi ca, organismul uman  pentru o încruntare mobilizează 43 de muşchi, iar pentru un surâs doar 17... doar vrem sa ne mentinem tineri, nu-i asha? ;)
Read More...

Titlu...

                 Stateam si ma gandeam minute si minute ce anume titlu sa ii pun postarii. Jeez!.. Ce simplu fu, titlul meu este : TITLU!
           Nu am gasit un titlu potrivit caci, nu am un subiect anume de discutie, o tema sau mai stiu eu ce. Scriu pentru ca asta simt sa fac. Sa ma eliberez (oarecum) de niste tensiuni ce nu imi dau pace. Recunosc, resimt lipsa unor oameni din viata mea, dar, din simplu fapt ca-mi lipseste suportul lor moral. Asa ca, scriu.
          Azi sunt anost, si nervos si trist si entuziast. Azi sunt altfel. Clar! Au trecut 3 luni de cand viata mea s-a schimbat. Nu stiu daca in bine, dar cu siguranta s-a schimbat. Sunt bucuros c-am devenit mai constient de actiunile mele, dar sunt mai nervos ca atatia amar de ani am vegetat si ca mi-a placut sa 'stau' intr-o supa calduta, vorba unui amic.
          Totodata, ar trebui sa ma gandesc la ziua de maine ca si cum ziua de ieri parca n-ar fi fost, iar cea de azi este insignifianta. De altfel, conform anilor mei ar trebui sa fiu mai cerebral, mai rece, mai matur, dar daca nu vreau? Daca mai vreau sa gust din ambiguitatile imaturitatii? Sa simt ca stau pana la 5 dimineata pierzand timpul aiurea prin bodegi si ignorand ca, peste alte 2 ore ar trebui sa ma trezesc si sa fiu 'batran'. NU vreau sa ma supun majoritatii.
           Pe de alta parte, in ultima perioada tot primesc lectii din care ar trebui sa invat ceva; cum spunea fostul meu: lectii karmice. Prima lectie 'karmica' a fost atunci cand m-am intalnit cu un tip pe care nu l-am mai vazut de ani buni. Am hotarat sa mergem sa mancam undeva si, unde am ramas aproape 2 ore vorbind nimic, si facand de toate: impaturit servetul de 'n' ori, maturat firimiturile de pe masa, fumand precum un turc. De ce? Simplu, in anii in care nu ne-am vazut nu am facut absolut nimic ce se merita a fi amintit. Damn! urata senzatia.:(
         A doua lectia a fost si mai dura. Acum cateva zile m-am reintalnit cu o fosta colega de liceu. Amintiri, un vin bun, muzica acelor vremuri in surdina, rasete, bancuri, uitat peste albumele cu poze, etc. La plecare, am avut un gust atat de amar, si un sentiment de goliciune. Parca ieri eram nebuni si adolescentini. Parca azi suntem maturi si responsabili si cugetati. Parca!
         Am 27 de ani si ma simt de parca acum incepe viata mea. Maine este ziua in care nu ma simt mai batran, ci mai tanar ca niciodata.
        Sunt nebun, inconstient, imatur, taios, deci exist! 
        Titlu!
Read More...