Un kilogram de zambete, va rog!

     Conform spuselor unei prietene foarte bune, inca baltesc in nisa mea lingvistica. De ce? Simplu! Pentru ca e funny, e reconfortant si, cel mai important, pentru ca adun zambete. Asa ii! :))

     Este atat de simplu sa te stiu ca esti bine, ca te zambaresti, ca imparti ici-colea liniste si curaj. Este atat de bine sa stiu ca, in sfarsit, am un loc al meu. Si ca, din locul meu, iti pot aduna zambete si scadea griji.

     As vrea sa cred ca toata lumea e simpla in chitesenta ei si ca, numai noi in vartejul nostru stupid, o noroim cu aspiratii inutile. Ca ii patam acuratetea, ca ii rapim frumusetea. Caci, din pacate, din culpa sau nu, venim tupeisti si-i cerem ceea ce niciodata nu suntem capabili sa ii oferim: simpla ei simplitate.

     Mereu in lucruri mici m-am regasit; imi aduceam aminte,deunazi, cand ne plimbam in mana cu scovergile alea fantastice, cand deodata ne-am oprit si ne-am uitat tamp la cladirea aia super misto pictata. Aia din ceruri. Gizas! Ala-i un moment superb, pe care in goana noastra, cu siguranta l-am fi pierdut in ceata. Dar, atunci...a fost the moment.

     Nu am nevoie de case, masini, super job-uri, am nevoie de 2-3 prieteni de nadejde, alaturi de care sa imi pot aduna suita de zambete si, alaturi de care sa radem ca prostii, de ceea ce ne aducem aminte. Ca, de exemplu, de vocea pitigaiata a picolo-ului de la acel restaurant, datorita caruia EFECTIV nu ne-am putut opri din ras.

     Stiti ceea ce vreau eu acum, as vrea un magazin in care sa se vanda sau in care sa se faca troc de zambete. Pe genu': eu imi aduc grijile si mi le revars pe tejghea si primesc in locul lor un kil' de zambete. Batem palma ori ba?
Read More...