60 de minute

     Aseara am fost in club. Multa lume: veche, cunoscuta, noua, predictibila. Multa lume.
     Am ajuns la bar, mi-am comandat cocktail-ul preferat si m-am poticnit. Ma uitam in jur si ma jur ca ma simteam ca si cum as fi dintr-un alt film. Eu veneam din epoca filmului in care toti ne stiam intre noi, din secventele in care exista un respect real, subtil, nedisimulat. Acum ma aflam intr-un cadru suta la suta nou: oameni cu care altadata ieseam la cafele - acum doar zambete schitate in colt de gura; si asta aplicat doar acelora care s-au aflat in pozitia incomoda de a (ma) saluta.
     Ideea e simpla: vreau inapoi in filmul meu. De fapt, nu! Vreau sa las filmul acolo unde e si eu sa revin la linistea garsonierei mele boeme.

     Sunt single din februarie 2017 si de la acea despartire care mi-a zdruncinat serios tot idealul meu de relatie, mi-am propus sa imi acord mult timp, cat mai mult timp cu putinta, MIE. Time to time am mai permis unui tip sa patrunda in noul meu univers. Dar cum am simtit ca nu mai am aerul meu, cum am simtit ca printr-un concurs de imprejurari ma simt supus unei serii de compromisuri, m-am retras.

     Am alaturi de mine, in acest weekend, un tip foarte fain, foarte dragut, abia venit in tara in vacanta si in loc sa isi petreaca timpul alaturi de familie si prieteni, a ales sa vina in București sa ma vada pe mine. Iar eu nu simt nimic. Decat placerea revederii unui prieten drag. Si atat! Aparent sau nu, vrand-nevrand, asta este noul EU.

     Si-a dorit sa iesim in club. Damn it! Doar 60 de minute am rezistat. Muzica faina, el imbracat foarte fain, eu asisderea, lume destul de eclectica si mie nu imi ardea decat sa fac comparatii dintre anii mei de clubbing si ceea ce mi se derula in fata mea.

     60 de minute pe care le-as fi petrecut cu mare drag in cada mea superba, cu muzica de relaxare pe fundal, cu lumanari aprinse, cu o carte buna. Cu Vitany (catelusa mea zapacita), dormind langa cada.

     60 de minute in care mi-am demonstrat, mie insumi, pentru a nu stiu cata oara ca ma aflu intr-o etapa noua, ca alte lucruri imi aduc zambetul pe fata, ca alte actiuni ma provoaca zi de zi, ca am in agenda un alt set de prioritati.

     #mehappy pentru ca pot sa imi impart timpul dupa pofta inimii, ca pot gasi #happinessinsmallthings, ca o am alaturi pe #Vitany🐶, ca am in jurul meu numai oameni naturali si cool de la care invat zi de zi, alaturi de care pot spune mereu #relaxmodeon. Nu am avut nevoie decat de 60 de minute sa realizez acest lucru. #thankyouallforbeingalwaysthereforme❤️
Read More...

Cu gandul spre zarea... mea

     Stau la biroul meu, unde adesea la ceas de seara, raman cu privirea in zare. In zarea vizibila de la etajul 4 al companiei in care lucrez si, de cele mai multe ori, ma minunez de frumusetea orasului meu. De linistea si conglomeratia de cladiri noi si vechi, de luminitele ce rasar una cate una, de cerul ce multicolor adesea mi se arata.

     Stau la biroul meu, uitandu-ma in aceasta zare ce ma imbie, culmea, la niste zambete strengare. Zambetul acela cald pe care il ai atunci cand mergi pe strada si brusc auzi o melodie faina ce te duce intr-o stare de "pot sa fiu si sa fac orice". Numai ca zambetele mele sunt si pentru ca #mehappy ca lucrez aici, la etajul 4 din aceasta cladire pozitionata foarte fain, c-am acces la zarea de dimineata si zarea de seara, ca am contact cu oameni foarte faini alaturi de care simt ca "pot sa fiu si sa fac orice".

     Dar, dincolo de zari si zambete, afirm ca #mehappy pentru ca sunt: aici si acum, geografic si temporal. C-am acces, zi de zi, la o versiune noua si mai noua si mai noua de-a mea. O versiune la care au lucrat cu sarg prietenii mei frumosi (C., F., I. si nu numai), ce toate angoasele au incercat si incearca sa mi le inlature. Omuleti care ma fericesc in fiece zi cu zambetele lor molipsitoare.

     Linistea pe care o primesc din lucrurile acestea mici, este linistea care imi da cheful si tupeul sa vreau sa fiu si sa fiu si sa mai fiu. Prezent. Multa vreme, si poate catva inca, am gandit prea in trecut sau prea in viitor, dar nicicand doar in prezent.

     Multumesc!

   
Read More...

Oamenii sunt inca frumosi

     De ceva timp evit sa scriu pe acet blog. Evit deoarece am senzatia ca m-am slutit si parca nu imi doresc sa imi patez acest spatiu, asa drag mie.

     Anul acesta a fost un an covarsitor pentru mine, a fost un an in care limitele mele au fost impinse dincolo de gand si de cuvinte. Simt nevoia sa vizualizez pe repede-inainte fiece luna din an, luna ce a venit in tandem cu problemele aferente.

     An cu schimbari drastice, unele inerente, altele mult prea bruste. An in care mi-am pierdut omul alaturi de care credeam ca pot trece prin viata mai simplu si mai usor. Om care mi-a zdruncinat din temelie tot ceea ce am crezut ca insemn, toata putinta, toata vointa, tot, tot, tot.

     Nu stiu daca l-am iubit, cat am iubit ideea sa fiu cu el, sa il schimb, sa ii imping potentialul la maximumul pe care stiam ca il detine. sa-i fiu partas la succesul pe care l-ar fi putut avea. Cred inca in potentialul lui, chiar daca tot raul pe care mi l-a cauzat nu-l pot picta in cuvinte. Cred ca va fi bine. Asa cum cred ca si eu voi fi bine, la un moment dat.

     Itinerariul meu a continuat cu schimbarea locului de munca, loc unde m-am simtit ca "acasa", unde am crescut, m-am poticnit, m-am ridicat, m-am rasfatat, am evoluat. Loc in care m-a facut sa imi (re)descopar curajul sa spun: "Nu, va multumesc, dar pot si merit mai mult!". Acolo am intalnit-o si pe Flori, nebuna care a acceptat sa imi fie partasa la drumul meu, indiferent de traiectoriile pe care acesta l-a avut si le va avea.

    Apoi am haladuit profesional 2-3 luni fara niciun avantaj financiar, in timp ce datoriile personale s-au tot adunat si adunat. Timp in care m-am simtit inutil si neputincios, timp in care toate cunostintele pe care le-am adunat 'se prafuiau' in vreun cotlon al mintii. Perioada de supravietuire si de renuntare in slow motion la tot ceea ce credeam ca ma defineste.

     In doar aproape 5 luni am trecut de la un job unde eram cel mai bun la jobless, de la o relatie pe care o credeam super faina la singur cuc, de la activ social la sinucis social, la insomniac, la plin de datorii, la o casa goala, la fara niciun chef sa ma mai scol din pat, la un handicapat in so many ways.

     Am crezut c-am iesit la liman atunci cand mi-am gasit un job fain (cel actual), am crezut ca am scapat de acel alter ego ce nu am crezut ca in mine ar exista, dar fals. La cateva saptamani de la angajare, am clacat medical..lunile de nesomn, de nemancat, de liniste mormantala, de zacut in pat, de tot... mi-au futut imunitatea. Dar hei!, lucrez. O sa fiu bine. O sa fiu la fel de cool precum eram odata. Macar profesional vorbind. Dar NU.

     M-am lovit de un alt zid, si de inca un zid si de inca un zid. Damn it! Trebuia sa o reiau si sa ii invat pe omuletii astia faini ca sunt un tip fain si reliable si ... ca sunt. Intru totul sunt.

     Sau, ca niciodata, abordarea mea a fost si este eronata? Hm, niciodata nu am gandit c-as gresi eu pe undeva. Hai sa nu mai fiu spontan, hai sa ma minimizez pentru a-mi maximiza expectantele. Si hai ca a mers.

     Am descoperit ca sunt din nou eu. Mai putin snob, mai mult simtamant, mai slab, mai gras, mai happy. Mai atent daca o fac de oaie, mai cersind scuze in juru-mi - atat de atipic sinelui - daca am gafat-o.

     Am descoperit oameni care au avut rabdarea (si care inca o au, habar nu am de unde atata izvorata) sa ma ajute sa trec peste hopuri, peste piedicile pe care adesea singur mi le princinuiam. Am cunoscut un manager atat de smart si de distributiv si atat de fain, incat mi-am dat seama ca mai am inca un car si juma' de invatat. Am cunoscut colegi care sunt acolo no matter what, atata timp cat as avea curaj sa ii las sa fie. (inca handicapat social, mii de 'multumiri' fostului)

    Am descoperit-o pe Catalina, un om cat o mie de oameni. Un om pentru care nu am cuvinte destule in desaga sa ii multumesc pentru tot suportul oferit in zecile de momente in care m-am simtit mic si al nimanui. In care am simtit ca sunt degeaba si inutil. In atatea momente cand m-am simtit insuficient si nicicand mai slut.

     Acum sunt aici si acum. In momentul in care am inceput, deja, sa cred din nou ca exista totusi oameni care si prin simpla lor prezenta te pot face sa zambesti. Cu motiv sau fara niciun motiv at all.

     Me happy!






Read More...