Așa mă simt. Bătrân! De fapt, nu neapărat bătrân cât ...
Nu am mai scris de luni de zile. De ură, de nervi, de irelevanță, de orice și de nimic. Am considerat că m-am schimbat prea mult ca să mai depind de un blog, de niște scrieri, de niște depănări de amintiri. Dar, uite-mă aici. Stângaci, nervos, pustiit, depresiv.
Uite-mă în fața hârtiei cum îmi plâng de milă. Și, totuși, liniștit. Bizar.
Pe 18 iunie 2021, bunicul meu a murit subit într-un accident de mașină. Omul care mă trezea de dimineață. care îmi povestea cele mai plictisitoare povești ever, omul pe care îl consideram doar un bunic...a murit. Ever since, mă culeg de pe jos. Mă uit tolomac în jur și descopăr că acest om mi-a fost, actually, STÂLP. A fost liantul în familia mea ciudată. Omul acesta mi-a fost tată și bunic și povestitor și prieten și tot ceea ce nu am știut să apreciez atunci când încă îmi era prezent.
Nu am regrete, l-am apreciat atât cât am știut eu la momentul acela, însă acum mă simt oropsit. Și fără el mă simt mai singur ca niciodată. Adesea m-am trezit singur în atâtea împrejurări, însă acum sentimentul e diferit căci EL nu mai este. A plecat în altă dimensiune.
Din iunie, îmi simt vârsta. Îmi simt anii, îmi simt experiențele pe care le-am avut, îmi simt amintirile pe care le am, îmi simt tristețea, parcă îmi simt sufletul cum scârțâie la fiecare amintire cu el.
Nu sunt bătrân, știu!, însă sunt îndurerat și cu greu îmi vine să îmi iau adio de la el.
Sper să fii bine pe acolo și ...fir întins!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu