La douleur!..

   Sunt clar , confuz! Nu neg, dar nici nu-mi prea vine să admit. Cine sunt eu şi ce vreau ?
   Acum săptămâni în urmă am remarcat un gest minor într-un loc public, și de atunci sunt bulversat. Și anume: am văzut un cuplu straight, am văzut tandrețe , am văzut devotament, am văzut respect. Și apoi m-am uitat la mine - nu am văzut nimic. Cred că , dincolo de ceea ce aleg să fiu, vreau să fiu și eu parte dintr-un cuplu banal, și altcineva să ne surprindă.
   O altă noapte nedormită; nu pot dormi, nu pot decât să fiu un alt patetic pseudo-arogant, care se bate cu pumnii în piept că totul este bine și că nu am ABSOLUT nimic.
   Ei, nu e deloc așa!!! Sunt praf, închis, blocat, neadaptat și vulnerabil. Șocant e că , mă complac.
   Urăște-mă și nu mă privi! Nu inspir nimic, pentru prima dată după foarte mulți ani.

   ...

   Nu mă așteptam să doară, să nu pot dormi nopți, să simt întunericul prăpastiei. Cred că , aș da aproape orice să simt nimic.
   Să fiu eu, iarăși la 12-13 ani , cu cărțile mele pe o bancă în Tineretului, citind de zor și simțind nimic. Să zburd pe plaiurile Universului meu și să simt nimic. Dar nu mai am acea vârstă, am 25 de ani, și stau în porumb ( vorba unei prietene) și simt absolut totul.
   Eu am fost călăul, eu am simțit că nu mai pot, eu am aruncat ideea de a fi concesiv la gunoi, eu sufăr. Nu trebuia să fie invers? Nu trebuia să fiu eu cel care ajunge în cluburi și să semnez condica de prezență every week? De ce nu se întâmplă așa?
   Are vreo vină faptul că am conțtiință?












3 comentarii:

lolita spunea...

renunta la cerebralitate...nu traim in lumea potrivita pt asa ceva..n ai vazut ca oamenii cu trairi simple isi duc existenta fericiti( si poate mediocri)?

Anonim spunea...

da, te caci pe tine si tu alegi sa fii acel pseudo-arogant cum te descrii. esti atat de constiint de constient de faptul ca nu ai nimic, dar continui sa te complaci in situatii la care ai visat de mic. gravitatea problemei este ca, de cele mai multe ori, cu un astfel de comportament si atitudine, ajungi sa te trezesti singur dimineata si, efectiv, sa nu ai pe cine suna sa zici: "buna, sunt eu. ce faci?". toata lumea te evita, se indeparteaza de tine, fiindca esti un fals si atunci cand nu poti sa-ti satisfaci conditia (te intrebai tu de ce nu poti iesi in cluburi) rabufnesti, devii invidios si ranchiunos.
nu ma cunosti si probabil nu o vom face niciodata (cu toate ca te-am zarit aseara in club), dar mi-ai parut un tip usor frustrat. nu mai mima fericirea, dincolo de asta esti altul. recunoaste-ti cu voce tare acest lucru si lasa oamenii din jur sa descopere omul din tine, nicidecum imaginea/ produsul (la care tii atat de mult).

Sebbas spunea...

pe alocuri ai dreptate. trebuie sa recunosc. dar , asta nu inseamna ca sunt inaccesibil, asta inseamna ca, oamenii care vor sa fie langa mine,cumva, reusesc sa treaca de primul zid si sa ma descopere.
asta ar trebui sa incerci si tu, si , nu neaparat, cu mine!