Invitatie la ... zambit!

    Recent, extrem de recent as putea adauga, o colega de munca m-a rugat sa ii dau niste motive pentru care sa zambeasca. Asa ca, plin de entuziasm, ii spun ca mai e un pic si va intra salariul. N-a fost bun argumentu'. Apoi i-am spus ca e vremea superba afara pentru mijlocul lui noiembrie; neah, nici asta nu fu inde-ajuns bun.

     Si, in timp ce ma chinuiam sa imi gasesc motive, mi-am dat seama cat de tamp is. Eu, cel putin, nu am nevoie de nici macar un sigur motiv ca sa zambesc. 

     Zambesc pentru ca vreau, pentru ca pot, pentru ca n-am motive, pentru ca e urat/frumos afara, pentru ca...

    In ultimele luni, am avut 2 socuri; diametral opuse: unul stupid, parca din telenovela desprins, altul cutremurator. Nu are rost sa insir aici detaliile legate de aceste socuri, insa pot afirma cu mana pe inima ca ele, socurile, coroborate m-au trezit din stupizenia cotidiana in care ma cufundasem. Ele au reusit sa ma faca sa rad din nimic, sa zambesc tamp, sa devin putin mai aerian decat deja eram. 

    Inca sunt impiedicat in ceea ce priveste mentinerea amicitiilor, inca sunt putin uracios/rautacios, inca mai am reminescente din anii si anii de aroganta adolescentina, DAR... zambesc! 

     Zambesc chiar si in poze, si va garantez ca e maaare lucru. Eu nici macar nu faceam poze daca nu eram in unghiul de fix grade, privirea malefica, pardon manly, pardon idioata, botul perfect tuguiat, etc, etc...iar acum, eh!, acum am poze in care chiar rad. Hm! 

    As vrea ca si voi sa radeti, chiar si aceia cu care eu interfer, sa zambiti, sa fiti mai veseli, mai pozitivi.

    As vrea sa va invit la ... zambit!

Read More...

Miserupism sau constructivism?

     Inca din frageda pruncie am reusit sa imi construiesc propriul meu univers, in care ma simteam perfect. In care imi construiam vise, si idei si jocuri tampite, si  ... etc. Niciodata, la vremea respectiva, nu am simtit ca fac ceva gresit sau diferit. 

     Imi aduc aminte si acum, zambind, cum ma pedepsea maica-mea: eram obligat sa ies afara. Sa interactionez cu cei de varsta mea, sa ma joc, sa socializez, sa empatizez. Si, mai mereu, era o corvoada sa fac asta, caci mereu am considerat ca n-am nevoie de o suita de oameni in juru-mi ca sa ma simt viu. Sa  ma simt aprobat or similar. Un singur om imi era si-mi este inde-ajuns. Oups, imi era...

     De catva timp incoace incerc sa fiu mai deschis, sa empatizez; sunt complet stangaci, stiu!, dar eu chiar incerc, Gizas, asa mi-s dintotdeauna! Incerc chiar sa nu mai cer asa de mult de la cei cu care-mi petrec cea mai mare parte din timp. Aici chiar sunt extrem de stangaci.

     Imi este mai usor sa-mi duc crucea singur-singurel, caci daca e sa o gafez, am sa stiu de ce am facut-o si ce sa fac sa NU o mai fac. Dar, sa depind de tine si de tine si de tine, in speranta ca o sa faci lucrurile in stilul meu, u-la-la.

    Mi-am promis ca nu am sa (mai) scriu vreun articol cand sunt suparat sau nervos, insa azi nu sunt nici asa si nici asa, ci doar dezamagit. 

    Este foarte simplu ceea ce vreau sa subliniez, si anume ca este muuuuuult mai bine sa fii singur si calm, decat impreuna si mai mereu iritat. Este mai ok sa ramai pe craca ta, decat in pom. Este mai relaxant sa te impingi pe tine si doar pe tine mai departe, si atat.

    Ceea ce se intampla in jurul tau este departe de ceea esti tu, si ca e al naibii de benefic sa fii in universul tau, decat intr-o galaxie de indivizi ce direct sau indirect te 'murdaresc'cu bunatatea lor.

    Va spun eu: facerea de bine, e futere de mama!

Read More...

Mistakes are proof that u're trying

     Ma incanta teribil aceasta replica din titlu; ma incanta deoarece incep sa realizez, lately, ca nu tot ceea ce nu e in mana e si neaparat minciuna, ca suntem oameni si ca e OK sa gresim.

     Aplicabil in cazul meu, e normal sa imi doresc o relatie atat de mult incat sa fac aceeasi greseala pe care am facut-o si cu ani in urma, si anume sa ma las calcat in picioare numai de dragul sa fiu cu aceea persoana. Insa, e la fel de normal sa si incep sa realizez ca unele lucrurile se intampla cand trebuie si nu cand vreau eu, astfel incat am iesit oleaca sifonat din ultima complicatie. :D

     Dar... sunt bine! Adica mi-am dat seama unde am gresit, si cam ce ar trebui sa fac ca sa ma pot duce la urmatorul nivel.

     Incep sa invat sa ma iubesc mai mult, sa ma ingrijesc mai mult, sa ma respect mai mult. Relax, inca fac gafe de gafe zi de zi si mi-este un pic cam greu sa renunt la toate viciile ce mi-au adus atatea deservicii de-a lungul anilor.

      Norocul meu este ca, incep sa adun in preajma mea ( sau poate asta si trebuia sa fie traiectoria mea), oameni ce imi deschid ochisorii astia frumosi  :)) . Oameni care mi-au aratat ca pot mai mult daca sunt mai deschis la ideea dezvoltarii mele ca si entitate dintr-un intreg spiritual. 

Mai am enorm de mult de muncit cu mine, si cu mintea mea neobosita ce-mi creaza mii de piedici si scuze, dar sunt pe drumul cel bun, STIU asta pentru ca incep sa SIMT. 

     Per ansamblu, ideea ar fi ca e bine si recomandabil sa gresesti, atata timp cat depui si un efort sa inveti ceva din ele, daca nu din ele macar din timpul pierdut in care incerci sa repari greseala ( sau sa iti aduni sufletul de pe podeaua casei).

     Este extrem de simplu: trebuie doar sa vrei!!! 

Read More...

Puterea unui "NU"

     Nu este vreun articol negativist, asa cum prea multa vreme am obisnuit sa scriu si sa fiu. Nu este nici macar o lectie pe stilul lupului moralist; este, pur si simplu o alegere pe care am invatat sa mi-o insusesc din ce in ce mai des in ultimele luni.

     Admit ca, mi-am dat seama ca NU mai sunt dispus nicicum sa fiu disponibil, sociabil, dragut, serviabil ( asertiv, cum ma tot batea la cap fostul manager ), interesant; si lista poate continua. Pe de alta parte, nici uracios, sarcastic, ironic, acid NU-mi mai face placere sa fiu.

    Totusi, azi sunt fericit. NU am avut o zi usoara la serviciu, NU am castigat la loto, NU am o familie, NU sunt inca pe deplin happy cu felul in care arat; dar , sunt fericit. De ce? Pentru ca, mi-am dat seama ca NU pot controla chiar totul. Ca pana mai ieri, alaltaieri eram convins ca sunt complet singur pe lumea asta, si acum...acum te-am intalnit pe tine. Intr-o seara tarzie, dupa o zi extrem de aglomerata, care credeam ca nu se mai termina, ai venit si mi-ai oferit o intreaga gama de emotii ce am uitat ca mai exista in mine. Credeam ca sunt tot o aparenta, pana cand mi-ai aratat esenta. Esenta ta, si a lucrurilor ce ne inconjoara.

    NU mai stiu cand au trecut zilele, nu te-am vazut sau  avut, decat atunci, insa a fost exact cat as fi vrut sa fie, caci mi-am dat seama ca exist. Si ca, existi!

    Habar nu am unde o sa fiu(/m) maine, insa acum ma bucur ca esti. Zambesc tamp cand primesc un semn de la tine, incerc sa ma limitez in a-ti scrie precum as fi vrut sa-ti scriu, si culmea NU ma deranjeaza. Ba mai mult, imi place raritatea momentului. Imi place ca esti asa, si ca NU trebuie sa ma complic cu explicatii.

    Simplu, mi-e dor de tine ca de o amintire uitata printre ganduri cotidiene. Am zis!

    Asa ca, aleg sa NU mai fiu pesimist, si aleg sa te cunosc cu tot riscul ce presupune acest lucru. :)

Read More...

Prezent - eu mi-s. Tu?

     Ani la rand m-am invartit in cerc nestiind nici macar o secunda ce doresc de la mine; incotro sa ma indrept. Ce liceu sa aleg, ce prieteni sa am in jur, ce imi doresc profesional, personal. Si lista poate continua.
    Mereu am fost pus in pozitia de a alege si, mai mereu, ori am ales gresit pe baza de impuls, ori au ales altii in locul meu. Si, nu prea m-a deranjat. Si, nu prea m-am sinichisit, cu toate ca toate consecintele alegerilor numai eu le-am suportat.

    Pe 7 ianuarie 2013, pentru prima data am ales singur sa ma despart de un om care, la momentul respectiv, simteam ca ma tine in loc. Ca in loc sa imi dea aripi, mi le frange. Poate chiar asta facea, habar nu am. Insa, cu siguranta stiu ca a reusit sa ma convinga sa aleg singur. Ceea ce pentru asta: ii multumesc!!!

    Apoi, dupa aceasta data, am mai haladuit cateva luni bune pana am incercat sa imi dau seama ce naiba sa aleg sa fac cu viata mea. In acest rastimp, m-am indepartat de toti, m-am racit complet, am ranit oameni. Am ales sa fiu complet bacovian, m-am imprietenit cu Mr Vodka, si cu nopti pierdute; cu fuckdate-uri cu oameni dezirabili. Nu regret, nu sunt mandru, insa pot admite ca am facut tot ceea ce am crezut eu la momentul respectiv ca e ok pentru mine.

    Acum, ma uit in urma, si observ cum tocmai toate 'alegerile' mele m-au facut ceea ce sunt. Ceea ce ma face sa ma simt implinit, am o mie de informatii din domenii in care habar nu aveam vreodata c-am sa lucrez. Am avut atatea cazaturi, incat sa stiu care imi sunt limitele si cat de mult ma pot ridica. Am aflat cine merita prietenia mea, si cine ma merita intru-totul in viata personala. Am aflat cat de mult pot oferi altora si cat de multe imi pot oferi mie in raport cu altii.

    Lately, incep sa vad cum se contureaza incet profilul meu, pe care stiu clar cum sa-l aleg pentru o definire mai corecta. Incep sa las oamenii sa se apropie de mine, drept urmare pot aminti cel putin un nume care ma face sa ma simt mandru ca e langa/cu mine - da Mara, despre tine vorbesc - , incep sa stiu ce trebuie sa fac pentru a-mi corecta anumite greseli din trecut. Incep sa am iarasi vise si ganduri si planuri si idei si si si...

    E un lucru sanatos sa iti alegi singur cum vrei sa te reinventezi, cum alegi sa te iubesti, Cum alegi sa gresesti si, cel mai important, cum alegi sa fii.
   
     EU SUNT! ( cu intarzierea de rigoare!!!)

     Recomand tuturor sa ii lasa timpului timp!
   

Read More...

NU dulcegariilor!

     Am trecut cu drag si spor, intr-un întârziat sfarsit, de bla bla-urile siropoase, numite sărbătorile de iarna. Pe langa faptul ca, iarna este anotimpul meu cel mai putin iubit, pe landul frigul si porcarie asta de infectie ce m-a țintuit la pat exact inainte de singura zi de care chiar imi pasa luna asta ( revelionul), mai sunt si asa zisele sărbători creștine.
    Fratilor, nu sunt ateu!!! Insa mi se pare complet absurd cum brusc toata lumea se îmbracă de sărbătoare si brusc toti isi iau o mina pozitivă si devin dintr-o data vecinii perfecti, colegii solidari, parintii darnici, etc etc. Dar stau sa ma intreb: restul de 11 luni unde naiba a fost marinimia din voi?!?

    Nu ma înțelegeti gresit, fiecare cu ale lui, dar nu mai încercati sa ma simt eu nu-stiu-cum, doar pentru ca am o altfel de idee legată de aceasta 'minunata' luna, zic!

     So, happy whatever bla bla bla...

Read More...

Trebuie sa ma iubesti, nu sa ma intelegi!!!

     U-la-la!..cat adevar.

     Sunt o persoana foarte dificila. Acum sunt super vesel, ca in secunda urmatoare sa fiu complet dracos. Acum ma uit la tine corect, ca mai apoi sa mi se nazareasca nu stiu ce naiba si sa ma uit incorect.
    Mereu, tuturor le spun ca sunt ca o carte deschisa, ca nu trebuie decat sa fii atent la tabieturile mele, gen:
- imi place sa stai in dreapta mea cand mergem pe strada;
- sa te uiti in ochii mei cand minti, pardon cand vorbesti;
- sa nu spui nicio minciuna ( si, daca o spui, sa o retii, caci am o memorie foarte buna, si te prind imediat cu ocaua mica);
- ca-mi plac la nebunie ciocolata alba Heidi cu alune de padure, vodca, si cartile ciudate;
- ca-mi place sa ma sarut ( mi se pare cel mai excitant si intim act dintre 2 pesoane);
- ca-mi plac hainele, si implicit ador culoarea negru;
- ca sunt depresiv si ascult obsesiv Sade, si Kylie Minogue ( doar "Confide in me" si "Where the wild roses grow");
- ca traiesc mult in trecut, ca prezentul mi se pare hilar si inadecvat si ca viitorul mi se pare terifiant;
- ca imi place sa scriu, imi place sa cred ca la un moment am sa-mi pot aduna gandurile si ca am sa scriu mai mult decat n-o fac acum;
- ca-mi regret unele decizii din viata;
- ca sunt inconjurat de coincidente [ de exemplu, actuala relatiune este nascuta pe 29 mai, exact ca fosta relatiune -weirdo, isn't?];
- ca nu am nevoie de nici un psiholog sau psihoterapeut sa imi spuna unde trebuie sa ma corectez, stiu si singur, numai ca sunt extrem de lenes;
- gandesc foarte mult, si de cele mai multe ori cand discut cu cineva imi fac tot felul de scenarii cum ar trebuie sa se termine conversatia si, de aceea ma enervez teribil de rau [ ps: adesea ma enervez pe un scenariu care nu se intampla mereu in realitate, dar tot imi sare tandara];
- stiu c-ar trebui sa merg la sala, ca anii trec si chiar daca nu-mi arat varsta, tot ar trebui sa-mi misc fundul lenes la treaba;
- nu-mi cunosc tatal, si nu simt c-am o familie[ cine-mi cunoaste familia, stie despre ce vorbesc], si nici nu prea simt nevoia sa am una - sunt si-asa destul de complicat, nu am nevoie si de complicatiile unora ce se presupun ca trebe sa ii ajut no matter what;
- nu sunt fan sarbatori, nu sunt deloc fan aniversari si dulcegarii. mi se pare aiurea ca un an intreg sa ma uitati, si apoi brusc in prag de sarbatori, toata lumea e prietena cu toata lumea. nu zic "la multi ani"( decat extrem de rar);
- apropo de linguseala, sunt un tip foarte direct, si imi place sa cred ca si ceilalti au ce le trebuie sa imi spuna in fata, dac-ar avea ceva de spus, imi scutesc din timp si din fund :)))
- etc

    Asa cum spuneam, iti poti da seama de toate lucrurile astea doar fiind atent la mine, la ceea ce vorbesc sau la ceea ce fac. Si, cu toate astea, aud adesea ca sunt foarte dificil, si ca sunt greu de citit.

   Mai sunt, oare acum?

Read More...