Bad timing...

As fi vrut sa cred ca, mereu imi va fi usor sa imi aleg caile. As fi fost sigur ca, gandirea mea analitica imi va dicta intru-totul viata. Ca voi fi sigur de drumul meu. Ca voi ajunge exact unde mi-am dorit, chiar daca nu am stiut sigur incotro ar fi trebuit sa o iau.

Perspectiva gresita!

Stiam ca sunt un tip capabil, cerebral, pe alocuri visator, uneori foarte vanitos. DAR nu am stiut ca necunostiinta mea ma va stagna. Ooo, asta da piatra de moara! Daca as arunca o privire in trecutu-mi, m-as ingrozi. Cum am ajuns eu aici?

Bad timing!

A inceput sa ma irite aceasta expresie. In romana, suna, parca mai dulce, mai usor de digerat. Amagitoare cuvinte! Oare cum am ajuns eu in aceasta pozitie total inadecvata mie?!?
Stiu ca nu sunt un incapabil si, cu toate acestea, ma complac in niste situatii care m-ar zugravi drept un inapt.
Ii spuneam cuiva azi ca, daca vrea rezultate, trebuie sa se prioritizeze, dar eu ce plm fac cu viata-mi? Unde-mi sunt anii? Ce am facut eu in tot acest rastimp?

Baga-mi-as ceva in acest "bad timing"...

Read More...

We create our own destiny!!!

    Aseara am fost la o piesa de teatru; titlu comercial,asteptari scazute,lipsa de chef, dar o minunata cana de vin fiert inclusa in pretul biletului. Frig, vant, troieni de zapada, circulatie infernala, companie placuta!
    Ajuns acolo nu puteam decat sa ma bucur ca, am iesit din casa in care un minut nu mai pot a sta. Asa ca, mi-am aprins o tigare, m-am asezat la o masa asteptand ca piesa cu un titlu de rahat sa inceapa. Si...clar! a inceput: 4 perne rotunde asezate in cele 4 colturi ale covorului patrat si murdar asezat pe jos,cu o masuta pe roti pozitionata central. Mintea imi zburda, usor nepotrivit, la "Harap-Alb'' si la simbolistica povestii. Jeez, intr-atat de deconcentrat eram la tot ceea ce mi s-a intamplat in ultima perioada:))
    Apoi, incet-incet, imi dau seama ca, cele 80 de minute de joc al celor 4 oameni nu faceau decat sa imi ofere sfatul de care aveam neaparata nevoie in ultima perioada. Acei 4 omuleti descriau intr-un fel funny, problemele "existentiale" care imi preocupau creierashii de ceva timp incoa.
   DA, doar noi suntem cei care luam decizii, doar noi suntem cei care facem greseli luand deciziile gresite sau nu. Cineva imi comenta statusul de pe facebook spunandu-mi ca si trecutul ia parte la procesul decizional. DA,asa este Razvan! Dar, daca ceea ce ma provoaca sa iau o decizie,nu are nicio fututa de legatura cu trecutul?!?
    Anyway, altcineva mi-a spus recent ca, cel mai bine este sa imi fac o Analiza SWOT! Interesant punct de vedere; efectiv sa cuantificam exact ceea ce am fost si ceea ce vrem sa fim.
   Clar,nu?!?

Read More...

When i do best/ No one remembers/ When i do wrong/ NO ONE FORGETS.

   În autobuz, încercând să mă detensionez mă uitam în stânga și în dreapta la oamenii din juru-mi. Am încercat să prind în priviri frumusețea simplității oamenilor de  zi cu zi. Și am reușit! Dar, la următoarea stație, am găsit ceva interesant scris pe mapa unui student(cred!) d-abia urcat în mijlocul de transport. Ceva care m-a trezit din starea aceea de liniște. Ceva care m-a făcut să mă gândesc câtă simplitate se află în câteva cuvinte scrijelite pe o mapă ponosită.
   Mi-am adus aminte de situații recente când , mai mult sau mai puțin, am fost pus la perete pentru o mică(sau mare) greșeală, care , efectiv, a șters luni sau ani de zile.
   Dur, nu? De ce oamenii au tendința să te pună la perete pentru o greșeala mică, dar să fie complet uituci când vine vorba despre faptele bune care le-ai făcut în tot timpul premergător greșelii?!?
   Oare comportamentul bun și dătător de amintiri memorabile nu se poate consemna undeva ca fiind un material bun de luat în considerare atunci când o persoană greșește? Sau ne place să rămânem pironiți în ultima greșeala și, suntem incapabili să privim dincolo de fapte? Acest pas greșit oare nu este într-o oarecare măsură iertat de comportamentul ireproșabil de dinainte de gafă? Sau comportamentul ireproșabil nu-i conferă păcătosului dreptul la replică și, respectiv, timpul necesar de a demonstra că-și admite păcatul și că e capabil să suporte consecințele?
   Unde se duc acele momente frumoase pe care le împărțim cu persoana dragă nouă?
   Mă gândeam că, sunt stocate într-un anumit folder pe care îl accesăm numai după ce pierdem persoana dragă. Dar , oare nu este mai inteligent să depunem măcar un minim de efort și să încercăm să-l accesăm înainte să se ajungă la vorbe grele sau și, mai grav, la despărțiri dureroase? Ar fii o idee bună!
   ...
 
   Doar o singură stație a mers studentul; am revenit la contemplarea frumuseții simplității oamenilor de zi cu zi.




   

Read More...

Be good!!!

   Încă din copilărie doar asta am auzit ,în diferitele moduri prin care mama îmi spunea cum ar trebui să mă comport în societate, cum ar trebui să știu să păstrez anumite conexiuni, cum să fiu și cum să nu fiu. Dar oare asta m-a ajutat cu ceva? Am ajuns deja la o vârstă, în care pot spune cu mâna pe inimă, că nu are nicio legătură!
   De asemenea, am încercat, fără rezultatele scontate, să aplic aceasta regulă și-n relație, îmi cer scuze- fosta relație. Am încercat să fiu concesiv, manierat, să-mi controlez reacțiile( nu de multe ori mi-a ieșit acest lucru :) ), să fiu așa cum mi-ar plăcea să fie și celălalt cu mine. Drept rezultat, s-a dus naibii!.. toată încercarea meaș și relația odată cu ea.
   Așa că ar trebui să îmi reevaluez învățămintele maică-mii :)) , și să încerc să nu mai fiu good , să fiu eu: mofturos, adesea moodless, zâmbăreț , glumeț, al naibii de direct, să fiu EU!!!
  Să mă uit în oglindă în fiece moment și să mă pot vedea în sensul bun și frumos al cuvântului. Să încetez a mai face concesii, și a juca diferite roluri pentru diferiți oameni care, clar, nu mă merită lângă ei.
   Eu sunt aici pentru mine și doar pentru mine! La revedere , ancient : "Be good!"!?!


   

Read More...

La douleur!..

   Sunt clar , confuz! Nu neg, dar nici nu-mi prea vine să admit. Cine sunt eu şi ce vreau ?
   Acum săptămâni în urmă am remarcat un gest minor într-un loc public, și de atunci sunt bulversat. Și anume: am văzut un cuplu straight, am văzut tandrețe , am văzut devotament, am văzut respect. Și apoi m-am uitat la mine - nu am văzut nimic. Cred că , dincolo de ceea ce aleg să fiu, vreau să fiu și eu parte dintr-un cuplu banal, și altcineva să ne surprindă.
   O altă noapte nedormită; nu pot dormi, nu pot decât să fiu un alt patetic pseudo-arogant, care se bate cu pumnii în piept că totul este bine și că nu am ABSOLUT nimic.
   Ei, nu e deloc așa!!! Sunt praf, închis, blocat, neadaptat și vulnerabil. Șocant e că , mă complac.
   Urăște-mă și nu mă privi! Nu inspir nimic, pentru prima dată după foarte mulți ani.

   ...

   Nu mă așteptam să doară, să nu pot dormi nopți, să simt întunericul prăpastiei. Cred că , aș da aproape orice să simt nimic.
   Să fiu eu, iarăși la 12-13 ani , cu cărțile mele pe o bancă în Tineretului, citind de zor și simțind nimic. Să zburd pe plaiurile Universului meu și să simt nimic. Dar nu mai am acea vârstă, am 25 de ani, și stau în porumb ( vorba unei prietene) și simt absolut totul.
   Eu am fost călăul, eu am simțit că nu mai pot, eu am aruncat ideea de a fi concesiv la gunoi, eu sufăr. Nu trebuia să fie invers? Nu trebuia să fiu eu cel care ajunge în cluburi și să semnez condica de prezență every week? De ce nu se întâmplă așa?
   Are vreo vină faptul că am conțtiință?

Read More...

Je ne sais quoi!!!

   Deunăzi, am descoperit că, sunt a 4-a oară consecutiv, refuzat. Eu? Mie? Cum naiba?!?... Aşa că , cu tupeul meu specific, m-am gândit să întreb în stânga şi în dreapta, adesea folosindu-mă de spaţiul virtual,  de ce naiba nimeni nu îndrăzneşte să treacăă pragul. Ce am eu de îi îndepărtez pe toţi?. O fi de vină că, sunt prea sociabil sau că, nu prea sunt? Sau sunt prea direct că, îndrăznesc să cer ceea ce vreau. Că am condiţii şi că sunt la vârsta la care îmi pot permite să am mofturi.

   Neah, nici vorbă! Răspunsurile au variat de la ideea că, e de vină fosta relaţie, muult prea expusă în publicul LGBT, pentru oamenii care îşi păstrează un oarecare grad de discreţie în ceea ce priveşte orientarea sexuală; până la ideea că, sunt funny , glumeţ, interesant, dar ATÂT! Ba unul mi-a sugerat să nu mai fiu atât de pretenţios, şi să încerc să nu mai fac pe interesantul. Hm, INTERESANT!!!

   Ce să înţeleg: că am acel je ne sais quoi, dar în cantităţi prea mici, sau că îl am în cantităţi prea mari, care au ca şi consecinţă (dezastruoasă pentru mine) inhibarea posibililor pretendenţi???

   Partea funny este că, ma gândeam c-ar fi o alternativă , disperată de altfel, să reintru în rândul lumii(aşa cum mamei mele i-ar plăcea) şi să încerc să îmi găsesc o fată. Dar oare asta  ar fii soluţia? Oricum, dezaprobarea din ochii unei prietene mi-a dat de înţeles că, nu e cea mai bună idee.(sărăcuţa, ea mă vede doar ca şi gay  cu toate că, eu i-am trâmbiţat de la început că, am şi accese de bisexualitate, câteodată ce-i drept).

   Într-un final, cred că am să rămân bosumflat şi cu speranţa că, la un moment dat, o sa ajung la starea ideală şi am sa deţin cantităţile ideale de je ne sais quoi, sociabilitate şi restul de calităţi necesare pentru a evita un refuz. 

Read More...

Don't trick a tricker!!!

Deunazi, cineva mi-a impuiat capul pentru a mia oara cu aceasta expresie. Ah!... Va jur ca as fi fost in stare sa fac orice sa nu mai aud aceste vorbe iesindu-i din gura. Apoi, am realizat ca , omul asta, are , in felul lui, dreptate.
Zi de zi, incercam sa ne perfectionam,sa corectam acele lucruri la noi pe care le consideram gresite,imperfecte, mai pe scurt sa (ne!) vindem castraveti gradinarului. De ce facem asta? Ce mama naibii vrem sa demonstram?!? Ca putem face fata schimbarilor, ca ne putem adapta la diferite situatii, ca ne maturizam si ca putem aprecia ,la un alt nivel, deciziile care ne-ar putea avantaja?
Jeez, pai chiar de asta ma feream eu , acum cativa ani. Acum maximum 3 ani, eram un soi de copil care facea  pe maturul, si eram funny, si impiedicat si , intr-un anume fel, dragut. Acum, m-am ''deteriorat'', am ajuns un tip matur care face pe copilul. Am ajuns in acest punct pentru ca, m-am maturizat, m-am perfectionat. Doamne, ce greseala fatala! Oare pot sa  ma mai intorc la copilul din mine, pe care l-am abandonat intr-un mod atat de jalnic?
Diseara ,voi fi copil? Voi fi acel copil care Tudor Arghezi a incercat sa il picteze in poeziile lui. DA, asta voi fi!!!
"Domnule, care citesti,
Multe altele povesti,
Mai frumoase si mai scrise,
N-o sa-ti placa, pare-mi-se.
Te-ai deprins cu stih bogat,
Cu care te-am învatat.
Nu ma osândi, vai mie!
C-am cazut în saracie
E nevoie sa-ti explic:
Esti prea mare. Fa-te mic.
Uita regula o data
Si, cu cartea dezvatata,
Mergi nitel de-a busile."
Funny, nu-i asha!!! Eu zic sa tacem naibii si sa trecem la treaba, nu?

Read More...