When i do best/ No one remembers/ When i do wrong/ NO ONE FORGETS.

   În autobuz, încercând să mă detensionez mă uitam în stânga și în dreapta la oamenii din juru-mi. Am încercat să prind în priviri frumusețea simplității oamenilor de  zi cu zi. Și am reușit! Dar, la următoarea stație, am găsit ceva interesant scris pe mapa unui student(cred!) d-abia urcat în mijlocul de transport. Ceva care m-a trezit din starea aceea de liniște. Ceva care m-a făcut să mă gândesc câtă simplitate se află în câteva cuvinte scrijelite pe o mapă ponosită.
   Mi-am adus aminte de situații recente când , mai mult sau mai puțin, am fost pus la perete pentru o mică(sau mare) greșeală, care , efectiv, a șters luni sau ani de zile.
   Dur, nu? De ce oamenii au tendința să te pună la perete pentru o greșeala mică, dar să fie complet uituci când vine vorba despre faptele bune care le-ai făcut în tot timpul premergător greșelii?!?
   Oare comportamentul bun și dătător de amintiri memorabile nu se poate consemna undeva ca fiind un material bun de luat în considerare atunci când o persoană greșește? Sau ne place să rămânem pironiți în ultima greșeala și, suntem incapabili să privim dincolo de fapte? Acest pas greșit oare nu este într-o oarecare măsură iertat de comportamentul ireproșabil de dinainte de gafă? Sau comportamentul ireproșabil nu-i conferă păcătosului dreptul la replică și, respectiv, timpul necesar de a demonstra că-și admite păcatul și că e capabil să suporte consecințele?
   Unde se duc acele momente frumoase pe care le împărțim cu persoana dragă nouă?
   Mă gândeam că, sunt stocate într-un anumit folder pe care îl accesăm numai după ce pierdem persoana dragă. Dar , oare nu este mai inteligent să depunem măcar un minim de efort și să încercăm să-l accesăm înainte să se ajungă la vorbe grele sau și, mai grav, la despărțiri dureroase? Ar fii o idee bună!
   ...
 
   Doar o singură stație a mers studentul; am revenit la contemplarea frumuseții simplității oamenilor de zi cu zi.