When u're too available

     Cred ca este o stare de conjuctura sau un fel de-al meu de a exista, ce-i drept cam tamp. Nu sunt o persoana accesibila, fostii mei colegi de la fostul job, ar putea sa va indruge zile-n sir despre cat de "dulce" si taios eram - si inca mi-s.

     Perioadele mele de accesibilitate sunt putine, in rarele momente cand apar sunt cauzate/datorate (depinde de tert) de 2 simple motive: o stupida si inexplicabila compasiune (nah, fiecare are momente de genu') si, cel mai important, in momentul cand ma atasez de o persoana/ de un lucru/ de un job.

     Ca un exemplu, la fostul loc de munca am avut o traiectorie tare ciudatica: initial imi placea job-ul, apoi am cunoscut sicanele unui spvz (o scurta perioada caci a intrat in prenatal), apoi m-am indragostit de ceea ce faceam (cam 2 luni), apoi am cunoscut sicanele celui de-al doilea spvz (o tipa faina, insa bad timing), apoi m-am reindragostit de job (cam 10 luni), apoi declinul. In perioada aia mai lunga, a fost o dragoste sincera, eu mi-am dat sufletul si timpul liber (conditionat sau nu) si toata inteligenta mea (a se sesiza curata mea modestie :)) ), in reciprocitate am primit aceeasi dedicare/implicare, etc.. Dar, asa ajungem la dilema mea din acest articol, si anume: cand anume o calitate daruita cu drag devine din partea celuilalt (indiferent de calitatea entitatii), o obisnuinta?

    Cand anume un lucru daruit din inima se transforma in necesitate/obligativitate unilaterala doar pentru una din parti, si culmea niciodata din partea mea?

     Si cu gandul la ideea anterioara imi aduc aminte de o perioada a vietii mele de club-er, o perioada in care nu trecea saptamana sa nu care cumva sa nu semnez condica de prezenta din nu stiu care club de fite, unde intalneam tot felul de persoane care erau extrem de inaccesibile. Si atunci nu intelegeam, doar imitam si adjudecam.

     Si culmea, apropo de obligativitati si necesitati, acestea mi se aplica si in viata personala. Ce inainte mi se parea fun si fain sa par mereu dispus la compromisuri cand celalalt in sfarsit facea act de prezenta mea, si mi se parea marele act de maturitate; acum... acum mi se pare ca mi-s luat de prost. Sau de urat. Sau, cel mai grav, de accesibil.

    Asa ca, gandindu-ma cu o oaresice dezamagire, ce naiba se intampla cu lumea de azi? Prefera sa primeasca pe degeaba felurite favoruri, ca mai apoi sa pretinda ceea ce nu le-a apartinut, de fapt, nicicand?


0 comentarii: