In cele din urme zile, o serie de evenimente mi-au dat de inteles ca, totul e trecator; mai putin EU. Eu sunt mai evoluat, mai adaptat, mai altfel. Cu aceeasi chitesenta, C. ; dar complet schimbat.
Mai dispus sa ma implic alaturi de un om nou, mai liber ca oricand, mai impacat cu mine si cu greselile mele, pe care mi le-ai blamat si, culmea, inca mi le blamezi. (M-ai facut magar! cu toate ca, nu sunt sigur cine-i cine)
Mai tupeist, mai nu-stiu-cum. Foarte mult EU.
Cum e viata asta: atat de mult am tanjit sa pasesc in casa in care, aveam senzatia, ca o sa imi dea o senzatie nebuna, si dureroasa, si, cand colo, nu am simtit nimic. Absolut nimic; decat senzatia ca vizitez o casa memoriala. Halal sentiment!
Ti-am spus ca, in decembrie, a fost incheierea povestii. Ti-am spus ca atunci a fost momentul cand am incetat sa ma mai lupt cu orgoliul tau incomensurabil si stupid. C-am ales sa te las in trecutul meu, caci un om care prefera sa sufere de unul singur decat sa aibe curajul sa-si admite ca e singurul responsabil pentru o finalitate, nu merita nici un minut din viata mea. Probabil in aceasta lume exista oameni care stiu sa valorifice fie si o secunda cu mine, si ar fi pacat sa le irosesc sansele pentru tine.
Si, cu toate astea, ai ales sa fii spontan. TU!!!! Taman tu.
Ti-am spus ca, o sa imi futi echilibrul si, ai ras. Si, am avut dreptate. De cateva zile, sunt incruntat si absent. Si, ma gandesc mult, si disec, si transez. Si-n toata nebunia asta, stiu un singur lucru : Nu te vreau inapoi, pentru ca, pot mai mult decat sa fiu un robot blocat in capsula timpului.
Dar, totusi... Sunt dezamagit ca, te-am gasit acelasi om, evoluat vestimentar si pe alocuri, intelectual, dar atat. Esti prietenul perfect, fiul perfect, fratele perfect, colegul perfect, angajatul perfect, dar sentimental imperfect.
Uof! ti-am zis ca-mi futi echilibrul, uite cate aberatii am scris.
Read More...
Mai dispus sa ma implic alaturi de un om nou, mai liber ca oricand, mai impacat cu mine si cu greselile mele, pe care mi le-ai blamat si, culmea, inca mi le blamezi. (M-ai facut magar! cu toate ca, nu sunt sigur cine-i cine)
Mai tupeist, mai nu-stiu-cum. Foarte mult EU.
Cum e viata asta: atat de mult am tanjit sa pasesc in casa in care, aveam senzatia, ca o sa imi dea o senzatie nebuna, si dureroasa, si, cand colo, nu am simtit nimic. Absolut nimic; decat senzatia ca vizitez o casa memoriala. Halal sentiment!
Ti-am spus ca, in decembrie, a fost incheierea povestii. Ti-am spus ca atunci a fost momentul cand am incetat sa ma mai lupt cu orgoliul tau incomensurabil si stupid. C-am ales sa te las in trecutul meu, caci un om care prefera sa sufere de unul singur decat sa aibe curajul sa-si admite ca e singurul responsabil pentru o finalitate, nu merita nici un minut din viata mea. Probabil in aceasta lume exista oameni care stiu sa valorifice fie si o secunda cu mine, si ar fi pacat sa le irosesc sansele pentru tine.
Si, cu toate astea, ai ales sa fii spontan. TU!!!! Taman tu.
Ti-am spus ca, o sa imi futi echilibrul si, ai ras. Si, am avut dreptate. De cateva zile, sunt incruntat si absent. Si, ma gandesc mult, si disec, si transez. Si-n toata nebunia asta, stiu un singur lucru : Nu te vreau inapoi, pentru ca, pot mai mult decat sa fiu un robot blocat in capsula timpului.
Dar, totusi... Sunt dezamagit ca, te-am gasit acelasi om, evoluat vestimentar si pe alocuri, intelectual, dar atat. Esti prietenul perfect, fiul perfect, fratele perfect, colegul perfect, angajatul perfect, dar sentimental imperfect.
Uof! ti-am zis ca-mi futi echilibrul, uite cate aberatii am scris.
